Cristian Diaconescu, despre solicitarea lui Dragnea privind rechemarea lui Maior: O aberație grosolană

Solicitarea președintelui PSD Liviu Dragnea, care a anunțat sâmbătă seara, după ședința Comitetului Executiv al partidului, că a solicitat guvernului să înceapă procedurile pentru rechemarea din post a ambasadorului român la Washington, George Maior, ”este în afara oricăror reguli ale diplomației și crează un precedent foarte, foarte periculos”, a spus la RFI Cristian Diaconescu, fost ministru de externe.

”Să nu uităm că este vorba despre un candidat care a avut agrementul statului gazdă, și din acest punct de vedere este de neînțeles, pentru cine practică o diplomație cât de cât civilizată. Se pune întrebarea de ce, nu datorită încălcării unor reguli în munca de reprezentare în statul respectiv , la un moment dat poate interveni o astfel de modificare. Deci diplomații români, spre deosebire de diplomații din restul lumii, trebuie să știe că sunt dependenți de ședințele de partid și mai puțin de munca lor diplomatică?”, se întreabă Cristian Diaconescu.

”Procedura de trimitere la post a unui ambasador și, implicit, cea de revocare, nu are absolut nimic în comun cu discursul politic și cu decizia politică și nici nu ar trebui să se întâmple așa ceva. Pentru că asta ar însemna că ambasadorii noștri trebuie să știe faptul că misiunea lor începe și se sfârșește atunci când politicul decide, ca și cum ei ar reprezenta partide politice în exterior și nu România, ceea ce este o aberație grosolană… Dacă diplomații se subordonează partidelor politice , din acel moment nu se mai poate discuta despre relații internaționale cât de cât coerente”, subliniază el.