
CSAT a decis crearea unui hub regional în România pentru antrenamentul piloţilor care vor zbura pe avioane F-16
„România a fost și rămâne un susținător constant al politicii Ușilor Deschise a NATO, și, în acest sens, va continua să sprijine activ aderarea Suediei la Alianță”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale, remis după ședința CSAT de joi.
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au aprobat obiectivele României la Summitul NATO de la Vilnius.
În cadrul ședinței CSAT a fost analizată și implicarea României într-un proiect transatlantic nou, și anume crearea în țara noastră a unei facilități de instruire a piloților pentru operarea avioanelor F-16.
„Împreună cu alți aliați și cu compania care proiectează acest avion de luptă, va fi creat, în România, un hub regional pentru antrenamentul piloților care vor zbura pe aceste avioane.
Aici vor fi pregătiți piloții români care operează aeronave F-16, urmând ca facilitatea să fie deschisă ulterior și participării piloților din statele aliate și partenere NATO, inclusiv din Ucraina”, arată comunicatul citat.
„Acest hub regional de instruire va acoperi cerințele de pregătire din partea aliaților și a partenerilor regionali, ceea ce va conferi României poziționarea ca lider regional în domeniul instruirii piloților F-16, contribuind astfel la creșterea coeziunii, demonstrarea unității și întărirea posturii de descurajare și apărare euroatlantică”, precizează sursa citată.
Tot în cadrul ședinței de joi, membrii Consiliului au aprobat forțele Armatei României și ale Ministerului Afacerilor Interne care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2024.
Astfel, Armata României va putea pune la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2024, un efectiv de 5.646 militari şi civili, dintre care 2.526 vor participa la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar 3.120 de militari se vor afla în aşteptare pe teritoriul naţional, cu posibilitatea de a fi dislocaţi la ordin.
Ministerul Afacerilor Interne va putea participa la astfel de misiuni și operații cu 2.462 militari și polițiști, dintre care 359 vor participa la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar 2.103 vor fi în așteptare pe teritoriul național, dislocabili la ordin.
Elementul de noutate îl reprezintă suplimentarea participării cu o companie stat major și deservire la operația EUFOR Althea, în teatrul de operații Bosnia și Herțegovina.
România va deveni astfel cel mai mare contribuitor cu trupe în cadrul operației, cu un efectiv de peste o mie de militari, atât dislocați în teatru, cât și în cadrul rezervelor operației.