AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Cu emoție și prietenie, cu aduceri aminte și lacrimi în ochi, a fost omagiat făuritorul de cultură Lucian Avramescu, la Palatul Culturii din Ploiești

Sub semnul emoției, al prieteniei care transcede timpul, al neuitării, joi, 3 noiembrie, la Palatul Culturii din Ploiești, în sala „Marea Unire”, a avut loc lansarea volumului postum „Confesiuni la Poarta Cerului”, ce adună scrierile din ultimul an de viață al poetului, prozatorului, jurnalistului Lucian Avramescu. La evenimentul găzduit de Biblioteca Județeană “Nicolae Iorga” Ploiești, prin doamna manager Mihaela Radu, au vorbit despre Lucian Avramescu, oameni care au colaborat cu scriitorul, dar de care au și legat punți sufletești cu acesta. Fiecare dintre ei l-a evocat cu emoție, cu bucurie și regretul de a fi plecat înainte de vreme, când multe ar mai fi fost de spus, de înfăptuit, de trăit.

„Confesiuni la Poarta Cerului este o carte care se citește cu lacrimi în ochi și cu creionul în mână. Citind această carte îl cunoaștem pe Lucian Avramescu mai mult decât îl cunoaștem în realitate. Este o carte de aventură spirituală”, a spus jurnalistul Octavian Știreanu, care a scris postfața volumului.stireanu

Dana Chera a mărturisit că Lucian Avramescu este unul dintre reperele ei în meseria de jurnalist. „Sunt oameni care n-au meserii, ci au misiuni. Lucian Avramescu a fost și este în continuare un om cu misiune. Strânge oameni, construiește punți între suflete”, a spus jurnalista de televiziune.dana

La rândul său, Adrian Țuțuianu s-a arătat un om norocos că l-a cunoscut pe Lucian Avramescu, și binecuvântat că l-a avut ca prieten.tutuianu

„Cartea a fost plămădită din suferință, în locul pe care l-a iubit cel mai mult, care pentru el era „centrul pământului”. Simt că Lucian Avramescu nu ne-a părăsit. Despre el trebuie să vorbim nu cu amărăciune, ci cu bucurie, așa cum cred că și-ar fi dorit”, a mai spus Adrian Țuțuianu, secretar general adjunct al Guvernului.

Tiberiu Urdăreanu, directorul general al Companiei UTI Grup, cel care a sprijinit financiar apariția cărții, a spus despre Lucian Avramescu că este un reper de profesionalism, de dedicare și viziune.tibi u

„Trebuie să vorbim de el la prezent. Întâlnirea de azi trebuie privită cu bucurie, cum cred că simte și el. Cartea aceasta poate fi încadrată ca jurnal poetic. Finalul cărții care coincide cu finalul existenței pământești a lui Lucian, se duce într-o zonă de patriotism și de apropiere de valorile naționale”, a mai afirmat Tiberiu Urdăreanu.lansare c2

„Confesiuni la Poarta Cerului este o carte pe care trebuie s-o avem în casă. E o carte care adună mostre de creație din toate domeniile în care Lucian Avramescu a excelat – poezie, reportaj, ziaristică. Lucian a fost pentru mine un model și sursă de inspirație”, a spus Emil Calotă.

„Cel mai important în viață e să ai grijă de rădăcinile tale. Lucian n-a șovăit nicio secundă. Cred că la un moment dat, locul acela se va chema Sângeru Lucian Avramescu”, a mai spus fostul primar al Municipiului Ploiești, referindu-se la locul natal, unde scriitorul a respirat pentru întâia și ultima dată, și unde a ales să-și aibă odihna veșnică.emil c

„E o filozofie, o serenitate, o liniște în scrisul lui Lucian. Nu i-a fost teamă de moarte. Cartea aceasta ar trebui s-o lansăm în fiecare an. E o lectură pentru orice vârstă, pentru orice anotimp. Lucian Avramescu este scriitorul care are lirica de dragoste cea mai pasională, cea mai îmbibată de senzualitate. Nichita era un timid în lirica lui de dragoste. Lucian e un viteaz”, a mai afirmat Emil Calotă, adăugând că la anul „chiar vom avea un Festival de poezie Lucian Avramescu”.

Luciana Avramescu, fiica poetului, a mărturisit că a venit cu sufletul, cu gândul că „o să-l găsesc aici, în cărțile acestea, în cuvintele celor care au vorbit despre el”.luciana l
„E greu să vorbesc despre tata la trecut. Mi-a promis că va fi într-o adiere de vânt, că va fi o rază de soare. Îl găsesc mereu la Muzeul Pietrei. Lucian Avramescu a fost un iubitor de viață, un iubitor de oameni”, a adăugat, copleșită de emoții, Luciana Avramescu.

lansare c3La evenimentul organizat în aducerea aminte și neuitarea scriitorului Lucian Avramescu, a luat cuvântul și soția acestuia, Giorgiana Radu-Avramescu, mulțumind tuturor, invitați și participanți deopotrivă, pentru că au simțit să fie acolo, spre a aduce un omagiu celui care a fost și va rămâne poetul și jurnalistul, făuritorul de cultură, Lucian Avramescu.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!