Cum arată azi actorul din filmul Iisus din Nazareth. Robert Powell are 72 de ani

Chipul Mântuitorului a fost identificat de mulți dintre noi cu imaginea lui Robert Powell din filmul lui Zefirelli, Iisus din Nazareth. Ne intrebam, pe buna dreptate, cum arată azi actorul din filmul Iisus din Nazareth

Este clar că pentru Powell acela a fost rolul vieții lui. Nimeni nu contesta asta, nici chiar el.
Deși multă lume vorbește de șocul avut de actor după rolul din acest film – există teorii despre niște căderi în depresie – filmografia lui nu arată că așa ceva s-ar fi întâmplat.
Robert Powell a avut filme și roluri imediat după rolul din pelicula Iisus din Nazareth. Unul chiar in acelasi an, alte doua in anul urmator.
„Eram un tip slăbănog și arătam ciudat”, povesteste Powell. “Așa cum m-a descris, la un moment dat un critic aveam o față de automat de taxare bântuit. Apoi, brusc, toate fetele au sărit pe mine. De peste tot. Și nu m-am putut abține să nu mă întreb ”
În total, Powell, actor britanic, este creditat cu roluri în 75 de filme și seriale. Nu s-a mai ridicat niciodata la cota de atunci, evident.
Totdeauna prefera să facă ceva, era o persoană extrem de activă. Iar unul dintre citatele lui preferate era: „Sunt doar 75% dintr-un om atunci când nu joc”.
Cum arată azi actorul din filmul Iisus din Nazarethrobert doi 300x168 2
Robert Powell pare a fi parasit cariera cinematografica in ultima vreme.
Și pentru că tot ne întrebam cum arată Rober Powell azi, am găsit o fotografie, de prin 2010.

Citește mai mult pe mymagazine.ro