Cum să te rogi când pleci în călătorie
O călătorie obișnuită se poate transforma în coșmar, în zilele noastre. Orice credincios știe că o rugăciune îl ajută. Această rugăciune te ferește de primejdii la drum.
Iată cum să te rogi când pleci în călătorie
„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti calea, adevărul şi viaţa. Ai călătorit împreună cu robul Tău, Iosif, precum şi cu cei doi ucenici care au mers la Emaus, Însuţi, Stăpâne, călătoreşte şi cu mine robul tău, binecuvântându-mi drumul. Trimite-mi şi mie înger păzitor ca lui Tobie, ca să-mi fie povăţuitor şi apărător şi să mă ferească nevătămat de toată întâmplarea cea rea în călătorie. Şi, astfel, cu pace, sănătate şi bună sporire să mă întorc întru ale mele şi toată viaţa să proslăvesc preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Continuarea pe libertateapentrufemei.ro