De mâine, Muzeul Pietrei va avea o Alee a Trandafirilor

Muzeul Pietrei din Sângeru, adunând cea mai bogată colecție de sculpturi în piatră ale meșterilor din sate, și o mică fermă de păsări și animăluțe pentru deliciul copiilor, se îmbogățește, mâine, sâmbătă, cu Aleea Trandafirilor. Este o donație – prima din istoria Muzeului – care vine de la doamna Ileana Militaru, profesor și director al Școlii de Flori din Lipănești-Prahova.
”Cinstim astfel, spune domnia sa, cei 100 de ani ai României Reîntregite. Trandafirii sunt din Familia Minirozelor, au culoarea galbenă – a fost înțelegerea mea cu poetul Lucian Avramescu, realizatorul Muzeului Pietrei – și înfloresc tot anul, până toamna târziu, când, surprinși de zăpadă, dau una dintre cele mai fermecătoare imagini”.

Școala de Flori este deja un reper național și internațional prin Laboratorul Floristic, un spațiu care – cum spune pentru AMPress, realizatoarea – ”acomodează la clima României, plante ornamentale din lumea întreagă”. Adică? ”Nimic nu-i la fel! Nici măcar iarna bulgărească nu-i identică iernii româneși, chiar dacă suntem vecini! Cineva, la o reuniune internațională de profil m-a întrebat – și nu era o gluma, fiindcă am perceput-o amar – dacă România e undeva în Sahara. Ei, în Sahara asta a României încercăm să aducem frumusețea nemărginită a Universului, adaos la frumusețea inconfundabilă de acasă”, a mai spus prof. Ileana Militaru.

Sâmbătă, cu începere de la orele 12,00, sunt așteptați toți cei ce doresc să participe la un eveniment unic în felul său, la Sângeru.

Distribuie prietenilor

Centenarul (bunicul poetului, soldatul Victor Avramescu, a luptat la Mărășești) va fi cinstit, așa cum a anunțat profesorul Florin Dinoiu, directorul școlii (școlilor) din comuna Sângeru și printr-un moment artistic al elevilor săi, care va prefața repriza de dans modern a copiilor care activează în Cenaclul ”Serbări la Muzeul Pietrei” și recitalul uneia dintre cele mai apreciate interprete de romanțe, câștigătoare a trofeului ”Crizantema de aur”, Domnica Sorescu Voicu. Cu interpreta vin, în costumele populare ale Prahovei, pentru un recital, și cântărețele din grupul „Florile toamnei”.

L-am întrebat pe poetul Lucian Avramescu, în calitatea sa de gazdă, dacă la evenimentul cinstirii eroilor înscriși pe monumentul cu vultur al satului au fost invitate oficialități.

”Fiecare cetățean e o oficialitate în felul său. L-am invitat doar pe primar care mi-e vecin de perete, clădirea primăriei fiind donată obștii de bunicul meu. N-am sunat prefect, subprefact, premier. Pot veni, dacă simt că, dincolo de acțiunile oficiale, cam formale după opinia mea, găsesc nimerit să fie la o acțiune în care sufletul, având calitate privată, este ingredientul de bază. L-am invitat, fiindcă veni vorba, la concertul nepotului meu Alexandru Tomescu, în august, pe președintele Iohannis, dar era prins cu alte treburi și n-a venit, trimițându-mi – prin consilierul de profil – o scrisoare cu felicitări. Cine vrea să vină, în calitatea fundamentală de cetățean, e bine venit. Și Dumnezeu e cetățeanul cel mai important al Cerului și-s sigur că e aici”, a spus poetul.
Giorgiana Radu, AMPress