Dialog între Klaus Iohannis și Rumen Radev, la Cotroceni. Ambele țări împart responsabilități comune în NATO

 

Pe platoul de ceremonii al Palatuui Cotroceni, a avut loc, miercuri, primirea, de președintele Romîniei, Klaus Iohannis, a omologului bulgar, Rumen Radev. După trecerea în revistă a gărzii de onoare, președintele Repulicii Bulgaria, care face o vizită de două zile în România, la invitația președintelui Iohannis, a avut loc un dialog pe teme de interes comun. Ambele țări sunt membre ale NATO și colaborează strâns în exercițiile militare de consolidare a flacului estic al alianței. Administrația Prezidențială transmite că abordarea problemelor economice a fost o prioritate, cele două țări cooperând în domenii ca energia și trasporturile, domenii în care se dorește o extindere din ambele părți, dar și în alte domenii unde schimburile comerciale trebuie să capete o mai mare pondere. Bulgaria se arată interesată de experiența Romăniei în combaterea corupției. Cei doi președinți vor participa joi la deschiderea Forumului economic România-Bulgaria.
D. Dumitru, AMPress .