Diana Şoşoacă îşi va lua permis de port armă să se apere în Senat, după ce a provocat un scandal de circ
Senatoarea Diana Şoşoacă a anunțat că a depus plângere împotriva preşedintelui Comisiei juridice din Senat, Iulia Scântei, deoarece ar fi fost bătută.
„În acest context îmi voi lua inclusiv permis de port-armă şi o să solicit pază non-stop, dacă inclusiv în Parlamentul României eşti bătut ca senator. România nu e stat de drept. În România s-a instaurat dictatura. Păi în Rusia e mai multă democraţie decât în România de o mie de ori. Şi în China e democraţie”, a spus Diana Şoşoacă, potrivit Mediafax.
Marți, Diana Şoşoacă a provocat, din nou, un scandal în Parlament, după ce a intrat ca un buldozer în Comisia Juridică, unde fusese invitată pentru a fi audiată înainte de a fi sancţionată pentru comportamentul din Senat.
Scandalul a pornit după ce preşedintele comisiei i-a cerut senatoarei să poarte mască.
Șoșoacă a devenit de la o vreme nume comun, iar ei nu-i displace să se arate oriunde e prilej de scandal. De astă dată a venit cu soțul care a intrat și el peste Comisia Juridică, fără să aibă acest drept. Întrebat dacă are legitimație a spus că are una de intrat unde vrea.
Pe fondul pandemiei în creștere, misiunea senatoarei alese de popor, pare a fi aceea de a umple cât mai repede spitalele cu contaminați care, urmând-o, refuză și cele mai elementare mijloace de protecție.
D.Dumitru, AMPress