AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Cazul Caracal. DIICOT, anunţul FÂS care nu anunţă nimic

Oasele găsite în pădure, fiiind într-o stare excesivă de calcinare, n-au indicat niciun profil genetic.  Iată, în esență, anunțul care ține încordată de câteva zile opinia publică, iar de aseară, din minut în minut, toate televiziunile – ca la execuția lui Ceaușescu – au ținut cu sufletul la gură nu doar familiile victimelor.

Oasele din pădure sunt umane, dar sunt prea arse. Asta-i tot. În continuare se ”vor face cercetări”.

Ancheta crimelor de la Caracal indică încă o dată că instituțiile statului sunt incapabile sau nu vor să fie capabile să analizeze multitudinea de probe pe care Casa Groazei. Dincă a condus și conduce pe piste false anchetatorii, are toate datele anchetei și nu este exclus că trage de timp pentru ca afară, complicii săi posibili să anuleze orice probă. Dacă fetele nu au fost moarte, nu este exclus ca acum chiar să fi fost ucise. Ies la iveală dovezi că ar fi vorba de patru victime. Peste toate structurile de trafic de carne vie se așterne tăcerea, iar legea tăcerii domină zona din Oltenia. Toate petele de sânge din camera de tortură, firele de păr feminin din mașinile lui Dincă nu au adus nicio lămurile.

Aurelia Apostol, AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!