Directorul UNIFARM, acuzat pentru o mită de 760.000 de euro, suspendat din funcție 60 de zile

Drectorul general al Unifarm, Adrian Ionel, inculpat pentru corupție, a fost suspendat din funcție 60 de zile, prin decizia colegilor săi din Consiliul de Administrație al Companiei de Stat. Adrian Ionel nu avea oricum voie să își exercite funcția, ca efect al controlului judiciar impus în cazul său de procurorii DNA.

El este acuzat că a cerut mită 760.000 de euro pentru o achiziție de măști și combinezoane, necesare în criza COVID-19.

Adrian Ionel a fost numit în fruntea Unifarm în 2012 și a rămas în eșalonul întâi al companiei Ministerului Sănătății în următorii 7 ani și jumătate, cu o scurtă întrerupere din 2015, timp în care a condus Institutul Cantacuzino, subordonat atunci aceluiași minister.

Distribuie prietenilor

Potrivit digi24.ro, de-a lungul anilor, a încasat salarii și remunerații atât pentru activitatea din companiile Sănătății, cât și pentru activitatea de membru în Consiliile de Administrație ale altor instituții de stat. În declarațiile de avere publicate de portalul de integritate, Adrian Ionel nu menționează niciun bun, nici măcar vreun cont bancar, deși pentru anul 2016 a raportat venituri din șase surse bugetare, de peste 17 mii de lei pe lună, în medie.

DNA susține că „Adrian Ionel ar fi dobândit calitatea de director general al Unifarm, la data de 6 iunie 2016, cu încălcarea dispozițiilor legale. Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al Unifarm SA”.