Discuții tensionate la Cotroceni pe tema transportatorilor. Macron și Iohannis, de acord, nu și presa

 

Tema transportatorilor s-a aprins la Cotroceni. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a încercat sî lămurească presa română în legătură cu modificările care ar trebui făcute în legislația transportatorilor. Președintele României, Klaus Iohannis, a spus la rându-i că sunt firme care exploatează muncitorii pentru câștigul lor și de aceea vine această directivă. ”Există o mare nemulțumire în Franța că sunt lucrători care încearcă să eludeze sistemul și putem să observăm că sunt foarte mulți oameni în Europa de Est care vor să muncească în Franța, Germania, Spania. Dacă situația e așa, e foarte clar că trebuie să îmbunătățim această directivă”, a spus, în completare, Iohannis.

”Aș dori să explic o neînțelegere pe care am citit-o în presa românească, a spus Macron. Revizuirea directivei privind detașarea lucrătorilor și propunerea Franței nu înseamnă, în niciun fel, să-i împiedicăm pe transportatorii români să lucreze peste tot în Europa. Dimpotrivă! Problema directivei privind detașarea lucrătorilor este astăzi, propune un cadru prea slab și conduce ca angajatori, companii din Franța să angajeze cetățeni din alte state europene, în general din țări cu costuri reduse la costurile din țările de origine, venind în contradicție cu ideea pieței unice, făcând concurență neloială lucrătorilor francezi și doresc să punem capăt acestui sistem, de neînțeles pentru concetățenii noștri.Trebuie să ajungem la un nou acord pentru următoarea directivă să limiteze perioada de timp în care se poate detașa un lucrător, să întărească constrângerile, aceeași muncă să fie remunerată în mod egal în aceeași țară și să întărească și partea de control. Vom întări parteneriatul dintre noi pentru ca un control mai ferm să poată fi activat. Din acest punct de vedere, ne dorim ca toți cei care lucrează în Europa s-o facă loial și competitiv. Transportatorii rutieri să poată să-și desfășoare activitatea peste tot în Europe, demn și eficace.” a spus președintele Franței, Emmanuel Macron. ”Franța nu scoate transportul rutier din acord, vom continua să vorbim despre acest lucru. Când vorbesc despre transportatorii rutieri francezi care recrutează români, aceștia intră în acordul pe care sper să-l obținem pentru că e vorba despre o formă de muncă detașată. Dacă un transportator rutier francez angajează la costuri salariale românești șoferi români în Franța, intră în cadrul directivei privind transporturile și va fi acoperit de acordul la care sper să ajungem până-n luna octombrie. Acest lucru nu a fost scos din acord”.
Emmanuel Macron a mai spus că ”Există clar o problemă delicată în România: transportatorii români care angajează salariați români sau din alte țări din UE și care au activități în UE. Nu are nicio legătură cu directiva privind detașarea europeană. Aici e vorba despre directiva privind transportul rutier care este discutată în alt cadru și care va oferi un cadru juridic tuturor transportatorilor rutieri din toate țările, dar care nu se referă la detașarea lucrătorilor.”
”Foarte concret, nu accept ca transportatori francezi să facă dumping social angajând salariați din țări cu costuri reduse și aici va intra și sectorul transportului rutier și vom merge până la capăt” a conchis Emmanuel Macron.
Klaus Iohannis a spus la rîndu-i că problema transportatorilor e complex și delicată. ”Este foarte important să evităm simplificările inutile în această speță, putem să observăm că-n special în Europa de Vest apare tot mai des discuția despre social dumping, adică evitarea unor cheltuieli sociale care nu se motivează. Nu pot să spun că sunt pentru sau contra, pentru că sunt foarte multe aspecte tehnice. Trebuie să vedem lucrurile așa cum sunt. Există o mare nemulțumire în Franța că sunt lucrători care încearcă să eludeze sistemul și putem să observăm că sunt foarte mulți oameni în Europa de Est care vor să muncească în Franța, Germania, Spania. Dacă situația e așa, e foarte clar că trebuie să îmbunătățim această directivă, e inadmisibil să vedem aceste nemulțumiri pe de-o parte în Europa de Vest că vin muncitori și sunt nedeclarați, pe de altă parte dorința oamenilor din Est de a trăi mai bine. Și una și alta sunt legitime”, a spus președintele României.

Distribuie prietenilor

AMPress