• Home
  • Știri
  • Disputa între ministrul Muncii și Gabriela Cristea, continuă

Disputa între ministrul Muncii și Gabriela Cristea, continuă

olguta si cristea 1

Disputa dintre Olguța Vasilescu și Gabriela Cristea privind plafonarea indemnizațiilor pentru mame, continuă.
Totul a început când ministrul a declarat că putea să aleagă să nu mai dea indemnizația pentru mame, dar că a preferat să o plafoneze.
Afirmația i-a atras atenția și prezentatoarei TV Gabriela Cristea, care este pe cale să nască și care ar urma să fie afectată direct de schimbările pe care le face Olguța Vasilescu.
,,Dragă Olguța, te rog frumos să nu ne mai faci proști pe față”, scria vedeta TV pe Facebook. ,,Noi te respectăm, așteptăm și de la tine respect. Hai să nu mai luăm din Germania doar ce ne convine.”, mai spunea Cristea.
Postarea a indignat-o pe șefa de la Muncă. Aceasta a distribuit, pe pagina de Facebook, un articol în care se vorbește despre salariul Gabrielei Cristea, speculat că ar ajunge la 10 mii de euro. Olguța a încercat, probabil, să dea un exemplu de astfel de cazuri când indemnizația ar fi mult mai mare decât plafonul pe care încearcă să îl stabilească. ,,Fără alte comentarii”, a scris ministrul ca descriere la articolul distribuit.
Răspunsul Gabrielei Cristea nu a întârziat să apară. ,,Doamnă Ministru, vă atrag atenția asupra faptului că sunteți într-o eroare gravă distribuind acest articol pe pagina dumneavoastră de facebook. Sumele speculate în acest articol sunt false. Consider ca aveți lucruri mai importante de făcut decât să comentați „fără comentariu” o știre tip tabloid. Semnat Gabriela Cristea, cetățean și contribuabil”, a scris vedeta kanal D.

Sursa – realitatea.net

Parteneri