Dosarul fostului ofițer care ar fi infectat zeci de persoane la Spitalul Gerota a fost clasat
Fostul ofițer MAI, acuzat că a infectat mai multe cadre medicale de la Spitalul Gerota, scapă de urmărirea penală. Procurorii Parchetului General au clasat cazul, informează un comunicat al PICCJ.
„Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunile de zădărnicirea combaterii bolilor (art.352 alin. 1 Cod penal) și fals în declarații ( art.326 Cod penal), fapte presupus comise de către o persoană infectată cu virusul SARS-COV-2 și internată în ziua de 5 martie 2020 la Spitalul de urgență ”Profesor doctor Dimitrie Gerota”.
Urmare probatoriului administrat nu s-a putut stabili cert, cu argumente științifice, împrejurarea în care persoana internată s-a infectat și dacă aceasta a fost sau nu sursa infectării cvasi-generalizate din Spitalul de Urgență „Profesor Doctor Dimitrie Gerota”, se arată în comunicat.
„În lipsa altor testări, realizate asupra altor pacienți, vizitatori, personal medical, anterior sau în perioada internării persoanei vizate, sursa „inițială” de SARS-COV-2 din Spitalul de Urgență „Profesor Doctor Dimitrie Gerota” rămâne nesigură, variantele teoretice – imposibil de înlăturat la un nivel de certitudine impus de standardul de probațiune utilizat în procesul penal – fiind nenumărate.
În perioada în care făptuitorul a călătorit în Israel, Israel și Palestina nu se aflau pe lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă pentru care se recomanda carantinare, respectiv autoizolare la domiciliu, motiv pentru care, atât făptuitorul, soţia acestuia, cât şi ceilalţi membri ai grupului organizat cu care a călătorit nu aveau nicio obligaţie în acest sens, la întoarcerea în România din Israel.
Cercetările au stabilit că nicio persoană dintre cele care au călătorit împreună cu făptuitorul (80 de persoane) nu a fost confirmată cu virusul SARS COV-2, fapt care, alături de alte probe administrate a dus la excluderea scenariului de infectare cu coronavirus a făptuitorului în cadrul călătoriei în statul Israel”, precizează comunicatul citat.
AMPress