Dragnea: „Rămân la conducerea PSD. Nu mă sperie nici Iohannis, nici Hellvig, nici Pahonțu, nici Kovesi, …”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a făcut declarații de presă, vineri, după reuniunea Comitetului Executiv, în care a anunțat că va rămâne la conducerea PSD și în conducerea majorității parlamentare.

„Am avut o ședință a CEx. Despre proces și sentința de ieri: Eu am fost târât în acest dosar pe baza a două declarații, din partea a două doamne inculpate în dosar. (…) Ieri (joi, n.r) am asistat la o execuție în masă. A trebuit să fie condamnați 9 oameni ca să se justifice și condamnarea mea. Un judecător care a rezistat a avut opinie separată prin care mă vede nevinovat. Am avut discuție în CEx cu mandatele pe masă. Fiecare coleg și-a exprimat părerea și susținerea și mi-au cerut în unanimitate să nu am o abordare personală în această situație. Mai importante sunt câteva lucruri: În primul rând e importantă stabilitatea țării, stabilitatea guvernării, îndeplinirea fiecărei prevederi din programul de guvernare și stabilitatea partidului. E riscul uriaș ca PSD să se destructureze. Nu putem să ezităm să ducem la capăt lupta pe care am început-o: de normalizare a legilor justiției și a codurilor penale, iar pe de altă parte de destructurare a acestui sistem ocult. Obiectivele mele rămân aceleași: programul de guvernare să fie pus în practică și va fi pus. Iar statul paralel, așa cum îl numim noi, să fie zdrobit și va fi zdrobit. Îmi cer iertare acum miilor de români care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional, alții sunt târâți în tribunale pe baza aceluiași articol sovietic, iar alții sunt târâți pe la DNA și mai sunt și alte mii sau zeci de mii care nici măcar nu știu că au dosar. Îmi cer iertare că s-a lungit atât de mult elaborarea Codului penal. (…) Decizia mea este foarte fermă: Rămân la conducerea PSD, pentru a duce toate aceste lucruri la capăt, și le voi duce. Rămân și în conducerea majorității parlamentare, împreună cu domnul președinte Călin Popescu Tăriceanu. Nu va trece moțiunea de cenzură. În schimb, și eu și colegii mei am decis astăzi să fim mult mai fermi şi mult mai radicali cu tot ceea ce trebuie să facem. Nu mă sperie nici Iohannis, nici Hellvig, nici Pahonțu, nici Kovesi, nici Băsescu, nici Ponta, nici Oprea, nici alții. Obiectivele la care m-am angajat, pentru care mi-am asumat responsabilitatea rămân aceleași și, împreună cu colegii mei, și cei de aici, și cei din țară, le vom duce la capăt”, a spus Dragnea.

AMPress