Dragnea: Suntem foarte aproape să avem poliție politică în România

România este foarte aproape să aibă „poliție politică”, a afirmat duminică președintele PSD, Liviu Dragnea, precizând că are „mari speranțe” că directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, va rezista „la orice tentație”.

„România este foarte aproape — încă nu e—, este foarte aproape de a ne trezi într-un timp rezonabil cu o poliție politică. Asta este o noțiune foarte grea. Nu suntem în situația în care să avem poliție politică, dar suntem foarte aproape de a avea așa ceva. Am mari speranțe în Eduard Hellvig, directorul SRI, îl știu, are o concepție destul de modernă, sper să reziste la orice tentație, pentru că tentațiile sunt foarte mari. Prin ceea ce a făcut până acum se pare că lucrurile sunt în regulă ca și abordare”, a declarat Dragnea, la Antena 3, potrivit Agerpres.