• Home
  • Prima
  • Dragnea: Suspendarea preşedintelui trebuie să fie o opţiune serioasă. Vom decide luni

Dragnea: Suspendarea preşedintelui trebuie să fie o opţiune serioasă. Vom decide luni

dragnea decl 1

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunţat că luni, într-o şedinţă a coaliţiei de guvernare, vor decide suspendarea președintelui Klaus Iohannis.

„Eu am discutat acum cu domnul Tăriceanu şi i-am spus că, din punctul meu de vedere, suspendarea preşedintelui trebuie să fie o opţiune serioasă pentru că, dacă doar stăm şi ne plângem, nu respectă azi Constituţia, nu respectă mâine Constituţia, poate mai trimite una alt consilier prezidenţial să ameninţe un alt judecător de la CRR, o fi trimis consilieri prezidenţiali să ameninţe şi judecători la ÎCCJ. Şi dacă noi doar stăm şi constatăm, nu ne exercităm un atribut important al acestui for care este forul suprem din România”, a spus Dragnea, joi, la Parlament.

De asemenea, liderul social-democraților  susţine că preşedintele Senatului este de acord.

„Şi domnul Tăriceanu a spus că este de acord şi că trebuie să analizăm foarte serios zilele astea şi că luni trebuie să luăm o decizie – da sau nu”, a precizat Liviu Dragnea.

D.Dumitru, AMPress

Parteneri