AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Duminica Mironosițelor se ține de bine

Duminica Mironosițelor este o sărbătoare creștină a laturii feminine evlavioase și milostive a umanității. De aceea, femeile respectă această zi, ca să le meargă bine.
În limbaj comun, termenul de mironosiță se referă la femeia ipocrită. Dar cele cărora li adresează sărbătoarea au fost astfel denumite, căci erau purtătoare de mir. În sens bisericesc, mironosițe sunt toate femeile. Soții și mame deopotrivă, gospodine, care își îndreaptă pașii către biserică cu credință și curaj în suflet. Dacă pentru Mântuitorul Iisus Săptămâna Patimilor a fost durere şi suferinţă, tot asta au simțit și acele femei care împreună cu Maica Domnului au petrecut o săptămână plină de lacrimi şi jale până la Înviere.
Mironosițe sunt toate femeile
Maica Sfântă a fost însoţită, mângâiată şi înconjurată întotdeauna de ele. Chiar și când toţi ucenicii s-au împrăştiat de frica evreilor, ele au fost martore la toate cele întâmplate pe dealul Golgotei și au devenit ținta batjocurei și umilinței mulțimii venite să asiste la răstignire. Maria Magdalena, Salommea, Ioana, Marta, Maria, Maria lui Cleopa şi Suzana L-au slujit pe Mânuitor și pe ucenicii Săi, au fost martore la suferinţele lui Isus, la îngroparea şi la Învierea Lui.

Continuarea pe libertateapentrufemei.ro

 

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!