Duminică, Ziua mondială pentru prevenirea suicidului

Ziua mondială pentru prevenirea suicidului este marcată, în fiecare an, la 10 septembrie.
Potrivit site-ului oficial al Asociației Internaționale pentru Prevenirea Suicidului, iasp.info, peste 800.000 de persoane se sinucid în fiecare an, iar numărul tentativelor de suicid este de aproape 25 de ori mai mare, ceea ce înseamnă că mult mai multe persoane au fost pe cale să comită un act suicidal sau au trăit în preajma unei astfel de persoane. Și toate acestea se petrec în pofida faptului că suicidul poate fi prevenit.
Fiecare dintre aceste persoane este parte integrantă a unei comunități, unii dintre ei având chiar un cerc apropiat de prieteni, o familie unită sau colegi de școală sau de serviciu apropiați. Alții, însă, trăiesc mult mai izolați. Indiferent de situație, sprijinul colectivității este foarte important pentru persoanele vulnerabile.
Tema de anul acesta, ”Take a minute, change a life”, ne invită pe fiecare în parte să acordăm atenție celor de lângă noi, îndeosebi celor care se confruntă cu astfel de probleme, să păstrăm legătura cu ei, să-i încurajăm să-și deschidă sufletul, oferindu-le, totodată, sprijinul, încurajându-i și ascultându-i fără să-i judecăm. Avem, astfel, toate șansele, să le schimbăm viața.

Ziua mondială pentru prevenirea suicidului este marcată printr-o serie de evenimente, conferințe, campanii și activități publice, menite să atragă atenția asupra suicidului, una dintre cele mai frecvente cauze de mortalitate prematură.

Sursa – Agerpres