Porți ale templului ridicat în Carpați, deschideți-vă, să intre Mihai Eminescu, „Omul pururea tânăr”, cel care a cutreierat în cruciș și-n curmeziș toate provinciile locuite de români și a rămas de partea sufletului românesc, conștiința noastră mai bună la cumpătul vremii, în această parte a lumii! Deschideți-vă porți, să treacă tânărul Voievod cu pașii săi uriași, călcând miraculos prin ținuturile românești, lăsând urme de eternitate!

Timpul este în cumpănă deasupra Carpaților, deasupra frunților fiecărui român, acum, când trece triumfal, înfășurat în carul său de flăcări, Poetul în a cărui inimă se aud toate inimile românești ca un freamăt neîntrerupt de mare! În sufletele noastre, urmele tălpilor Sale sunt uriașe. Din cuvinte a făcut pietre sunătoare și le-a așezat în acest templu, ca o muzică stelară. Iată, de peste un veac și jumătate se aude duiosul ritm al celui mai încăpător suflet românesc, vestindu-ne, din adâncul nopții, lumina înaltă și pură, umplând templul din Carpați! În lumina aceasta vedem chipurile tuturor voievozilor noștri, viețile lor rupte între uriașele roți ale istoriei. Iată-l Ștefan cel Mare și Mircea cel Bătrân, pe Neagoe Basarab și Matei Basarab, pe Constantin Brâncoveanu și Mihai Viteazul, pe Tudor Vladimirescu și Nicolae Bălcescu și, mai ales, pe tristul Avram Iancu!

În marea Carte a literaturii noastre, G. Călinescu a așezat, între filele și zilele poetului nostru național, imagini ale lui Avram Iancu. Istoria noastră este un șir de martiri, o spune Eminescu. Și, iată-l pe el, în rând cu ei, poveste neterminată… dureroasă poveste a ideii naționale! Nu sute, ci mii de ani, Eminescu i-a strâns într-un cuvânt, într-o inimă, într-un „ghem de lumină”, ca de la 15 ianuarie 1850, să strălucească pe cerul românimii ca un astru! Lumina sa, izvorând din cele 44 de manuscrise, este cartea sufletului nostru după care învățăm ce-i patria, „cristalul istoric”, geniul național al poporului român, caracterul, verbul, învățătura supremă de-a fi un dialog între culturile popoarelor și civilizațiile istoriei. O poveste neterminată… O poveste care continuă, într-o a doua povestire a unui popor, întemeietoare „de limbă și neam”, cum frumos a zis chiar poetul în clipele preafericite de identificare cu bătrânul și înțelepțitul Matei Basarab!

Deschideți-vă porți ale templului cu pereți luminați cu oglinzi! – rostește Eminescu în acest ceas al istoriei poporului său. Ideile lumii intră în acest templu care este capul unui geniu. Ele intră și se multiplică la infinit. Pentru noi, ele nu sunt decât eminesciene! Acest om, de-o puritate morală absolută, de cuprindere a tuturor domeniilor culturale și, mai ales, de transformare a cunoștințelor, izvorâte din lume, în acte culturale, stă în fața noastră ca un model uman românesc. Ni se impune și se impune lumii. El a prevăzut Marea Unire a provinciilor românești, pentru anul 1921. Generații după generații vor intra în templul din Carpați și generații după generații se vor lumina de la chipul statuii Zeului și sufletului românesc!

(material publicat în revista Banchetul, revista Fundaţiei Culturale „Ion D. Sîrbu” Petroşani, apărută sub egida Uniunii Scriitorilor din România)