AM Press Logo
Muzeul Pietrei

După Catalonia, regiunile italiene Lombardia și Veneto organizează referendum pentru autonomie

Regiunile italiene Lombardia si Veneto organizeaza, duminica, un referendum pentru a cere mai multa autonomie, cu o tenta particulara dupa cel privind secesiunea Cataloniei in Spania.

Acest referendum, unul consultativ, este organizat la initiativa presedintilor regiunilor Lombardia si Veneto, Roberto Maroni si Luca Zaia, membri ai Ligii Nordului (extrema dreapta), relateaza AFP, potrivit ziare.com

Locuitorii celor doua regiuni trebuie sa raspunda prin DA sau NU la intrebarea daca doresc „forme suplimentare si conditii particulare de autonomie”.

Contrar celui din Catalonia, acest referendum se inscrie in cadrul constitutional, care prevede posibilitatea pentru Parlament de a atribui aceste forme de autonomie regiunilor care le solicita, a explicat pentru AFP Nicola Lupo, profesor de drept constitutional la Universitatea Luiss din Roma.

In cazul in care raspunsul DA va fi predominant, Maroni si Zaia intentioneaza sa-i ceara Romei mai multe competente in infrastructura, sanatate sau educatie, dar si puteri noi in materie de securitate si imigratie, teme dragi Ligii Nordului, dar care ar necesita o modificare a Constitutiei.

[article_sources]

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!