ELCEN o acuză pe Gabriela Firea, primarul general al Capitalei care a pierdut alegerile pentru un nou mandat, că „dezinformează” și „minte pentru a ascunde neputința de a gestiona termoficarea din București și dezastrul pe care l-a definitivat în timpul mandatului său”.
Reacția vine după ce Firea a acuzat că în „toată perioada de campanie şi precampanie s-a oprit intenţionat apa caldă de către Guvern”.
„Orice formă de ostilitate a populației față de Primăria Municipiului București în timpul mandatului Gabrielei Firea în legătură cu lipsa apei calde se datorează de fapt dezinteresului total pe care aceasta, împreună cu echipa sa, l-au manifestat în cei 4 ani de mandat față de termoficarea din București, preferând să cheltuiască banii publici pe orice altceva decât pentru modernizarea rețelelor aflate într-o stare tehnică gravă.
Cheltuielile uriașe investite in imaginea Gabrielei Firea în defavoarea investițiilor, incapacitatea de a atrage fondurile europene nerambursabile esențiale pentru modernizarea rețelelor, precum și nerespectarea în mod repetat a obligațiilor de plată pentru energia termică livrată sunt cauzele manifestării ostilității opiniei publice față de acest mandat dezastruos pentru București.
Ieșirile publice fără fundament, precum și răspândirea de informații false și inducerea în eroare în mod intenționat și repetat a opiniei publice au depășit de fiecare dată sfera competențelor reprezentantului unei instituții a cărei principală responsabilitate este grija față de cetățeni. A minți cu nonșalanță din această poziție implică interes doar pentru imaginea proprie, intenție clară de manipulare, lipsă de respect față de opinia publică și, mai ales, lipsă de decență profesională”, se arată în comunicatul ELCEN.