Elena Lasconi, candidatul USR la prezidențiale, către Ciucă: Să cântărească bine ceea ce se întâmplă în ţară. Să vină să susţină proiectul USR
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale.
Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi.
“E un drum foarte greu, incredibil de greu, dar toată viaţa mea am ales drumul greu. Şi drumul greu mi-a adus cele mai mari satisfacţii. Cred că e de bine, pentru că am ales acest drum dintr-un sentiment pozitiv, acela de iubire. Iubesc România cu toată fiinţa mea şi cred că şi voi, de asta vă aflaţi aici”, a afirmat Lasconi, potrivit Agerpres.
Preşedintele USR i-a transmis, sâmbătă, un mesaj preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, afirmând că liderul liberal ar trebui “să cântărească bine” ceea ce se întâmplă în acest moment în ţară şi “să vină să susţină proiectul USR”.
“În ceea ce-l priveşte pe domnul Ciucă, este un militar de carieră, un domn cumsecade, am auzit de la multă lume. Încă nu am vorbit cu domnia sa, dar urmează să o fac, pentru că sunt omul dialogului. Aş vrea să se gândească bine şi să cântărească bine ceea ce se întâmplă în acest moment în ţară. Şi dacă ne dorim cu toţii ca PSD să nu ajungă la Cotroceni, să vină să susţină proiectul USR. Din păcate, nu prea îl mai dezlipeşte poporul de domnul Ciolacu. Atât doresc să-i spun”, a transmis Lasconi.
Preşedintele USR consideră că binele României trebuie pus mai presus de orgolii.
“E un moment în care ar trebui să se gândească toată lumea bine, să lăsăm orgoliile şi să vedem care este binele României. Din punctul meu de vedere, dacă ne am uni cu toţii, am câştiga cu siguranţă. Dacă nu doresc să se unească cu noi, noi tot vom câştiga. Pentru că vom fi pe fiecare stradă din România, alături de români, le vom transmite ideile noastre, gândurile noastre şi le vom da din sufletul nostru, din emoţia noastră”, a spus Elena Lasconi.