AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Elevii români, o medalie de aur și trei de argint la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori

O medalie de aur și trei de argint a obținut echipa reprezentativă a României la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, anunță ministerul Educației, pe facebook.

În perioada 25-28 noiembrie 2023, Macedonia de Nord, cu sprijinul României, prin Ministerul Educației și Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică, a organizat a XVI-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori (JBOI), cea mai veche competiție internațională de informatică pentru această categorie de vârstă.

Competiția s-a desfășurat în format online. Echipa reprezentativă a României a fost găzduită la Craiova, probele desfășurându-se la Colegiul Național „Frații Buzești”.

Elevii noștri au obținut următoarele distincții:
Neacșu Matei, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București, 𝑀𝑒𝑑𝑎𝑙𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝐴𝑢𝑟
Mureșan Luca Valentin, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Satu Mare, 𝑀𝑒𝑑𝑎𝑙𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝐴𝑟𝑔𝑖𝑛𝑡
Iorgulescu Andrei Paul, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București, 𝑀𝑒𝑑𝑎𝑙𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝐴𝑟𝑔𝑖𝑛𝑡
Petrean Roland, Colegiul Național „Silvania”, Zalău, 𝑀𝑒𝑑𝑎𝑙𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝐴𝑟𝑔𝑖𝑛𝑡

Echipa a fost coordonată de reprezentanții Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică care a asigurat selecția și pregătirea lotului:
Prof. Marius Nicoli, Colegiul Național „Frații Buzești”, Syncro Soft, Craiova, Director General SEPI
Stud. Liviu Silion, Universitatea “Babeș Bolyai”, Cluj Napoca, membru SEPI.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!