Eurovision 2019. România merge la Tel Aviv cu ESTER PEONY

 

Eurovision România 2019 şi-a ales, prin cazna unui juriu internaţional compus din cântăreţi şi compozitori, la care s-a adăugat sforţarea votantă a publicului, numele care va fi rostit pe scena din Tel Aviv.

Clipa aflării finalistului-finalistei a fost permanent încinsă de filmări întretăiate, fantezii de imagine televizistică, strigătele prezentatorilor care au mimat sau au trăit emoţia. În deschidere, noul ambasator al Israelului la Bucureşti, vorbitor de limbă română, şi-a exprimat speranţa ca România să urce în vârf.

Distribuie prietenilor

Fie ca a douăzecea prezenţă a ţării noastre la Eurovision să ne aducă, în sfârşit, trofeul.
În consecinţă, baftă, zi norocoasă în Ţara Sfântă, unde 10 la sută din populaţie e vorbitoare de limba română, reprezentantei României –ESTER PEONY. Publicul a preferat-o pe  Laura Bretan, dar decizia juriului a fost precumpănitoare!

Succes ESTER! Te aşteptăm acasă cu trofeul!
AMPress

x

Cei 12 finalişti au fost:

1. Laura Bretan – Câștigătoarea Românii au Talent în 2016 și participantă la America’s got Talent în același an

2. Bella Santiago – Câștigătoarea ultimei ediții X Factor

3. Mirela Vaida – prezentator la Mireasă pentru fiul meu de pe Antena 1

4. Claudiu Mirea – Câștigător al concursului Megastar în 2009 și fost concurent la Vocea României

5. Trooper – Trupă de muzică rock, cu peste 20 de ani de activitate

6. Teodora Dinu – Concurentă la Eurovision România 2018 cu piesa „Fly”

7. Lucian Colareza – Fost concurent Vocea României

8. Aldo Blaga – Concurent la Vocea României în 2011 și X Factor în 2016

9. Ester Peony – colaborări cu artiști precum Puya, Doddy și Vescan

10. Letiția Moisescu – concurentă la Eurovision România în 2011, cu piesa „Dreaming of you”

11. Linda Teodosiu – finalistă la concursul „Germania își caută superstarul”

12. Olivier Kaye – participant la X Factor și The Voice Belgia

x

Numele real, nu de scenă, al bucureştencei care a câştigat, este ESTER ALEXANDRA CREŢU.