• Home
  • Știri
  • Evaluarea Naţională. Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin luni proba de Limba română

Evaluarea Naţională. Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin luni proba de Limba română

simulare evaluare 1

Evaluarea Naţională începe luni cu proba scrisă la limba şi literatură română. Peste 161.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a s-au înscris pentru această sesiune. Examenele au început la ora 9.00, iar candidaţii au la dispoziţie două ore pentru a rezolva subiectele. În acest an, admiterea în liceu se bazează exclusiv pe media obţinută la Evaluarea Naţională.

Proba scrisă la Matematică este programată pentru miercuri.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi proba la limba şi literatura maternă.

15.000 de elevi nu susțin evaluarea națională, adică unul din 10 absolvenți de clasa a VIII-a, din cauza faptului că nu au situația școlară încheiată sau pentru că repetă clasa a VIII-a.

După proba la Matematică și cea la Limba maternă, primele rezultate vor fi afișate pe 28 iunie. Elevii nemulțumiți vor putea depune contestații până pe 29 iunie, la ora 12.00. Iar pe 4 iulie, elevii vor afla media finală pentru admiterea la liceu.

În funcție de rezultatul la evaluarea națională, se face repartizarea computerizată la liceu. Completarea fișelor de opțiunilor pentru licee ar trebui făcută realist, recomandă profesorii. Completarea fișelor se face între 6 și 7 iulie și între 10 și 17 iulie se completează fișele de admitere la liceu împreună cu elevii, părinții și diriginții. În data de 19 iulie, vor fi afișate rezultatele acestor repartizări computerizate. În săptămâna 20-25 iulie, fiecare elev care a fost admis la liceu trebuie să meargă al liceu și să confirme ocuparea locului respectiv.

Anul acesta, având în vedere greva personalului din învăţământ, înscrierile pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat s-au prelungit până pe data de 16 iunie.

Potrivit ordinului de ministru nr. 4.366/30.05.2023, pentru candidaţii înscrişi în judeţele Alba, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Gorj şi Satu Mare, evaluarea lucrărilor scrise din cadrul Evaluării Naţionale se va realiza prin intermediul aplicaţiei informatice dedicate pilotării evaluării digitalizate a examenelor naţionale în anul şcolar 2022 – 2023.

Sursa – stiri.tvr.ro

Parteneri