Exerciții de paradă militară. Restricții de circulație în nordul Capitalei
Sâmbătă se desfășoară exerciții de paradă militară în zona nordică a Capitalei, arterele ce duc spre Arcul de Triumf fiind restricționate pentru circulația auto. Este vorba de ultima pregătire a paradei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Alături de militarii români, pe sub Arcul de Triumf vor trece și militari din alte țări din Alianța Nord Atlantică, parteneri în teatrele de război și în pregătirile de apărare a flancului estic al NATO. În premieră vor fi și militari din ”România de peste Prut”. Vor participa 3500 de militari din care 300 sunt străini. Va fi o amplă și impresionantă defilare, spun organizatorii, cea mai mare de până acum, prefațând centenarul Marii Uniri.
C. Zamfir, AMPress