• Home
  • Florentin Scalețchi: DREPTURILE OMULUI, SOCIETATEA CIVILĂ, COMBATEREA DISCRIMINĂRII ŞI SECURITATEA PERSOANEI

Florentin Scalețchi: DREPTURILE OMULUI, SOCIETATEA CIVILĂ, COMBATEREA DISCRIMINĂRII ŞI SECURITATEA PERSOANEI

O societate civilă puternică consolidează democraţia alături de pluripartitism,
alegeri libere şi economia funcţională de piaţă (3)

Şi în ceea ce priveşte natura relaţiilor dintre Puterea executivă şi societatea civilă, nu poate şi nici nu este de presupus ca cea din urmă să „dubleze” guvernul sau alţi factori de putere. Dar, reprezentanţilor societăţii civile le rămâne dreptul inalienabil de a-şi exprima opiniile despre actul de guvernare, despre măsurile economice sau sociale dîntr-un domeniu sau altul, opinii care trebuie luate în consideraţie, analizate şi găsite soluţii de corectare a disfuncţionalităţilor semnalate. Altfel, fără această relaţie, comunicarea nu este decât un dialog al surzilor, cum, în cea mai mare parte, a şi fost. Cu puţine şi nesemnificative excepţii, puterea executivă n-a găsit, până în prezent, nici răstimpul şi nici modalităţile de dialog, de implicare responsabilă a societăţii civile în soluţionarea problematicii integrării europene, ca să amintim numai una dintre direcţiile posibile de acţiune comună. Evident, pe lângă multe altele.

Dar, nu numai puterea are neajunsurile ei în relaţia cu societatea civilă. Multe dintre disfuncţionalităţile care s-au manifestat în relaţia dintre putere şi aceasta aparţin chiar societăţii civile. Astfel, ea a rămas în continuare divizată din cauze ce exced substanţa problemei. Se menţine, în continuare, un anume şovinism elitist, multe organizaţii doresc să îşi asigure şi, mai ales, să li se recunoască un rol de lider incontestabil, încălcându-se astfel unul din principiile de bază ale societăţii civile – independenţa şi autonomia. Tocmai acesta este specificul ei, acela că exclude orice centru coordonator, dar nu exclude colaborarea pe obiective şi sarcini asumate de comun acord, colaborarea în acţiuni, colaborare care nu conduce în nici un fel la pierderea identităţii şi specificităţii instituţiilor sau organizaţilor. Nu însă aşa cum s-a întâmplat recent, când, la alegeri, pe listele P.R.M. s-au regăsit unii lideri sindicali, al căror rol şi menire deviază grav de la scopurile activităţii sindicale în general. De altfel, o astfel de experienţă, din care, din păcate nu s-a înţeles nimic, a trăit-o societatea românească şi atunci când Alianţa Civică – organizaţie iniţial nepartinică – s-a implicat politic, cu rezultatele cunoscute, între care considerăm că cel mai de seamă l-a constituit pierderea credibilităţii de membru şi reprezentant al societăţii civile.

În cadrul societăţii civile româneşti, continuă să se manifeste şi anumite tendinţe hegemon i ste,acestea aducându-i însă mari prejudicii. Este clar că nici o organizaţie nu-şi poate asuma rolul de unic reprezentant, indiferent de natura, sorgintea şi pretenţiile celor ce o compun. Iar acroşarea politică distruge o altă cerinţă de bază a societăţii civile -apolitismul. Singura ideologie a societăţii civile este şi trebuie să rămână cea de promovare şi garantare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale oricărei fiinţe umane, iar singura politică, cea de respectare si apărare a drepturilor omului împotriva acelora care, folosindu-se de mijloacele puterii, le încalcă sau le ştirbesc.

Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, fidelă idealurilor pentru care a fost constituită şi conştientă de rolul societăţii civile în viaţa socio-economică a României, a făcut mai multe demersuri în vederea coagulării unei mişcări generale a societăţii civile, dar nu prin eventuala fuziune a organizaţiilor neguvernamentale, ci prin armonizarea şi unirea eforturilor acestora în realizarea unor obiective comune care corespund statutelor lor şi care sunt dedicate luptei pentru apărarea drepturilor omului. Nu din vina noastră, ci din motive a căror esenţă nu o analizăm acum, apelul nostru a rămas fără ecou, iar materializarea acestei idei la nivel de deziderat.

Efectul lipsei de coeziune şi cooperare între numeroasele componente ale societăţii civile este vizibil. Nu numai că forţa societăţii civile nu a sporit, ci s-a încercat o anume „ierarhizare” a organizaţiilor neguvernamentale, unele fiind mai „organizaţii” decât altele şi, în consecinţă, mai mediatizate şi „lăudate”.

O „contribuţie” importantă la o astfel de stare de lucruri o au şi mass-media. Din păcate, în paginile ziarelor, ca şi în cadrul emisiunilor audio-vizuale, cu toate că este prezentă prin intermediul a numeroşi componenţi ai ei, societatea civilă, ca purtător de cuvânt şi reprezentant al voinţei şi interesului naţional, ocupă un loc nesemnificativ. Prezentarea problematicii sale, a acţiunilor întreprinse, a concluziilor desprinse în urma analizei unor domenii sociale sau economice îşi fac cu mare greutate loc în producţiile media sau, mai rău, sunt amendate selectiv, în funcţie de interesele economice sau orientarea politică a „proprietarilor”.
Dincolo de aceste aspecte apare o altă problemă serioasă şi gravă. Anume, încercarea de deturnare a scopurilor societăţii civile, de transformare a unora dintre reprezentanţii acesteia „în remorcă”, în moştenitorul „civil” al unor idei politice, gata să intervină atunci când interesele cuiva o cer,
Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului nu a înţeles şi nici nu înţelege să se subordoneze unui astfel de scop. Singura ei raţiune de existenţă este apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor sale fundamentale care, din păcate, nu se regăsesc încă la un nivel corespunzător în activitatea forţelor politice şi a instituţiilor puterii. Or, dacă organizaţiile societăţii civile se vor pune în slujba factorilor politici şi de putere sau acceptă „momelile” înregimentându-se în cohorta susţinătorilor acestora, ne întrebăm cu îngrijorare: cine îşi va mai îndeplini rolul important şi deloc uşor de gardian a! drepturilor omului?
In 2004 ne-am confruntat cu astfel de situaţii ale căror efecte nu vor întârzia să apară. Au existat organizaţii sindicale care s-au înregimentat politic, tocmai pentru ca liderii lor să poată fi trecuţi pe listele electorale; reprezentanţi ai societăţii civile, care au devenit adevăraţi activişti bugetari ai unor partide sau agenţi electorali fervenţi şi, mai nou, reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentâle apolitice, având ca scop promovarea şi apărarea drepturilor omului, au acceptat cooptarea în structuri guvernamentale sau prezidenţiale implicându-se inevitabil şi politic.
Din contra, Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului n-a făcut nici un rabat de la principii, nu s-a implicat în susţinerea vreunui partid, ci a cerut tuturor factorilor politici şi de putere, cu fermitate şi fără vreo excepţie, să manifeste atenţia cuvenită apărării drepturilor omului, pentru înlăturarea cauzelor şi condiţiilor care permit apariţia manifestării abuzurilor, încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Nu putem rămâne pasivi faţă de situaţia actuală a societăţii civile şi o exprimăm hotărât. Nu putem fi de acord cu ignorarea de către putere a importanţei activităţii acesteia cu minimalizarea şi marginalizarea ei.
Continuându-şi şi diversificându-şi activitatea în folosul oamenilor şi apărarea drepturilor lor, societatea civilă este îndreptăţită să ceară cu fermitate conturarea juridică a cadrului de manifestare, stabilirea locului şi rolului său în eşichierul societăţii democratice, delimitarea prin lege a drepturilor şi obligaţiilor ce se nasc din raporturile societăţii civile cu organele puterii şi administraţiei.
Totodată, este imperios necesar ca instituţiile puterii şi cele ale administraţiei să-şi armonizeze activitatea cu cea a instituţiilor Uniunii Europene în domeniu. Este cel puţin paradoxal, ca o corespondenţă adresată instituţiilor UE să se bucure de un răspuns din partea acestora, în timp ce autorităţile române, în foarte numeroase cazuri, nici nu catadicsesc să confirme măcar primirea unei corespondenţe, nemaivorbind de un răspuns în termenul legal la problemele solicitate.

Ignorarea societăţii civile, nepăsarea faţă de opiniile şi concluziile acesteia cu privire la unele probleme sociale, politice sau economice importante, manifestate de puterea de stat şi forţele politice pot avea efecte dintre cele mai grave şi. adesea, foarte greu de remontat.

În ultima vreme, aplicarea mai multor decizii şi măsuri legislative sau administrative cu impact deosebit pentru viaţa sau interesele unor categorii sociale importante a fost motivată ca fiind urmarea respectării unor decizii politice. OADO, ca unul dintre reprezentanţii societăţii civile, se întreabă pe bună dreptate: Cine răspunde de „deciziile politice”?. Nu sunt ele luate de către cei care au fost aleşi să reprezinte şi să apere interesele societăţii româneşti în ansamblul ei?

Ce se poate ascunde în spatele unor astfel de măsuri care îndeplinesc anumite decizii politice? Nu cumva şi acţiuni care, prin efectul lor dezastruos, asupra situaţiej unor importante grupuri sociale, pot ajunge în zona infracţionalului?

Populaţia pauperă s-a săturat de clamarea abuzivă a „deciziei politice” ca apărător a tot felul de acţiuni care îi afectează viaţa şi traiul de zi cu zi şi. în consecinţă, opinia publică doreşte să fie bine informată şi lămurită cu privire la oportunitatea şi, mai ales. legalitatea unor astfel de acţiuni. Considerăm că existenţa a două măsuri – una superioară privind „decizia politică şi raţiunile de stat” şi una inferioară privind ”opţiunea şi decizia socială” în privinţa sorţii cetăţenilor, are impact negativ asupra dezvoltării societăţii româneşti în ansamblu, a consolidării democraţiei şi statului de drepî în România.
Sperăm ca în perioada actuală, care a început sub spectrul unei alte orientări politice, să aducă schimbările pe care le dorim în raporturile dintre putere şi societatea civilă. Este o dorinţă, dar, în acelaşi timp, şi un imperativ al dezvoltării democraţiei, al consolidării acesteia, o cerinţă obligatoriu de îndeplinit în vederea integrării noastre în structurile Uniunii Europene.

Parteneri