Florentin Scalețchi: Oare, ce ne-a învăţat pandemia coronavirus?

 

Pentru toţi cei care vor să ţină cont de învăţămintele pe care am putea să le tragem din timpul acestei pandemii mondiale o pot face transmiţând câteva din constatările, trăirile şi frământările oamenilor la anunţul că România a intrat în stare de urgenţă odată cu prevederile Ordonanţei militare nr 1 din 16 martie 2020, date de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul M.A.I.
Conform zicalei „ Ce a fost nu o să mai fie”, tot aşa, voi încerca să tuşez câteva învăţăminte care s- au emanat în această perioadă grea şi dificil de suportat de oameni, determinată de pandemia de COVID 19. Sunt, dacă vreţi, noi repere de viaţă post-coronavirus identificate prin patru repere majore în condiţiile acestei crize sanitar- economice. În fapt, ele ar trebui să răspundă la următoarele întrebări:
a) Ce ne- a obligat să facem şi în ce coordonate să trăim, pentru a nu ne fi afectată sănătatea prin contaminare?
b) Ce am constatat pe popria piele?
c) Ce schimbări planetare au apărut în această perioadă?
d) Ce urmează să intreprindem pentru a ne fi cât de cât mai bine în viitor dacă avem în vedere că, de fapt, cu mici excepţii, ale unor ţări cum ar fi Suedia, care nu a luat măsuri dure de izolare socială, lumea s- a comportat cam la fel?

d) Ce urmează să intreprindem pentru a ne fi cât de cât mai bine în viitor?
1. Să respectăm cu stricteţe indicaţiile autorităţilor statului, cu precădere pe cele sanitare.
2. Trebuie să avem în vedere că bogaţi sau săraci, nou născuţi, adolescenţi, maturi şi bătâni,copii, femei şi bărbaţi, toţi la un loc, au aceleaşi reguli de convieţuire pe care trebuie să le respecte, că de fapt „moartea nu alege”, atunci când vine.
3. O perioadă mai lungă de timp să fim mult mai reţinuţi şi mai prevăzători cu tot ceea ce întreprindem în activitatea noastră, în deplasările sau călătoriile noastre cu noi şi familia, cu colegii de muncă.
4. Să respectăm viaţa şi condiţiile care ne fac imuni la boală, multă vigilenţă cu noi înşine.
5. Regulile de călătorie să le respectăm cu stricteţe, preferabil în această perioadă fiind o vacanţă în România, în momente dificile pentru toţi.
6. Să evităm deplasările inutile în ţară şi străinătate.
7. Să ţinem distanţarea socială şi să aplelăm la propria conştiinţă de a ne izola voluntar atunci când acest lucru se impune ca urmare a unor sintome de boală previzibile.
8. Să ne obişnuim să purtăm, fără ruşine, măştile şi mănuşile, în open space.
9. Să fim prevăzători şi încrezători că respectând toate regulile vom reveni la normalitate, dar, să nu uităm că niciodată nu va mai fi ca în perioada antepandemie.
10. Să respectăm strict tratamentul prescris de medicul curant.
Acum, dacă mie mi- a scăpat ceva, vă rog ca lista mea să o completaţi dumneavoastră, pentru noua imagine a vieţii noastre viitoare. Căci nu am pretenţia că sunt deţinătorul adevărului incontestabil.
Va mulţumesc şi nu uitaţi să ţineţi cont de sugestiile mele care desigur că nu sunt obligatorii pentru nimeni, rămân doar nişte sugestii care poate preveni o degradare a sănătăţii dumneavoastră şi a celor cu care intraţi în contact direct. Să fim responsabili cu noi şi faţă de semenii noştri.
Vă rog, gândiţi-vă la aceste frumoase versuri: Preţuieşte viaţa!!!!
Ce frumoasă este viaţa
Când ştii să o trăieşti
Că altă viaţă, încă o viaţă
Nu o s-o primeşti.