AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Florin Călinescu, mesaj pentru Dragnea, după ce liderul PSD a invitat un jurnalist în baie: Vin eu cu tine, te antrenez gratis pentru maratonul de la Jilava

 

Florin Călinescu, membru al juriului emisiunii „Românii au talent“  a publicat pe contul său de Facebook o replică, după ce Liviu Dragnea a refuzat vineri să vorbească cu reporterul ProTV Alex Dima pe care l-a invitat apoi în baie. Călinescu îi transmite liderului PSD că se oferă el să-l însoţească la baie, „da’ o să stai ceva vreme… Te antrenez gratis pentru maratonul da la Jilava“.

„Angoasat pân parlament, Livulică îl invită pe un copil dă presă la baie. Nu cunosc continuarea. Livulică, tată, vin io cu tine la baie. Da’ o să stai ceva vreme…te antrenez gratis pentru maratonul dă la Jilava… sau mai bine Rahova, că e în teldrum spre tarania ta…“, scrie pe pagina de Facebook Florin Călinescu.

Postarea a apărut după ce, în momentul în care un jurnalist l-a întrebat pe Liviu Dragnea, pe holurile Parlamentului, dacă are vreun sentiment de mustrare pentru că promisiunile electorale nu au fost îndeplinite până acum, liderul PSD a răspuns, din uşă: „Aşa se fac interviurile, vii cu mine în baie?“.

Un episod similar a avut loc anul trecut în octombrie. Şi atunci, Liviu Dragnea s-a arătat iritat de reporterii care îl aşteptau pe holul din Camera Deputaţilor şi i s-a adresat unuia dintre aceştia astfel: „Hai în baie, puiule. Hai în baie, îţi ies poze ca lumea“.

Citeste mai mult: adev.ro/pmzayk

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!