Foști prefecți PSD pleacă la Pro România, scârbiți de …
Încă un vechi pesedist pleacă din partidul ”confiscat de Liviu Dragnea” și se înscrie în noul partid înființat de Victor Ponta. Fostul prefect Claudiu Pop, membru al PSD de 17 ani, şi-a anunţat marţi înscrierea în Partidul PRO România, în cadrul conferinţei de presă la care a participat şi liderul formaţiunii, Victor Ponta, transmite corespondentul Agerpres.
„L-am convins o dată, acum 17 ani, să vină la Tineretul Social-Democrat, îl conving azi pentru a doua oară şi i-am promis că e ultima oară, că n-am făcut PRO România ca să ne întoarcem la PSD. Îmi pare rău de PSD, dar fiind confiscat de un grup infracţional organizat, nu cred că are un viitor, de atât timp merg într-o direcţie anti-europeană, anti-dezvoltare, anti-democratică”, a afirmat Victor Ponta.
„Chiar am mers la o conferinţă judeţeană a PSD Bihor pentru că m-au chemat primarii, dar au reuşit să facă aşa încât să nu-mi dea cuvântul”, a mai afirmat fostul prefect, referindu-se, scârbit, la oamenii din jurul lui Dragnea.
Și fostul prefect PSD de Dâmbovița, Ioan Marinescu, este membru fondator al Pro România, într-o echipă consolidată în jurul lui Adrian Țuțuianu, unul dintre greii PSD pe care Liviu Dragnea a ținut să-i scoată din partid.
Aurelia Apostol, AMPress