AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Fostul ministru Marius Budăi și un deputat PSD au fost opriți la vamă pentru că mergeau cu o mașină furată

Incident la Vama Sculeni, unde doi parlamentari au fost surprinși venind din Republica Moldova într-o mașină furată. Este vorba despre fostul ministru al muncii, Marius Budăi, și deputatul PSD Dan Constantin Șlincu. Mașina era înmatriculată pe numele celui din urmă și era semnalată ca furată de autoritățile belgiene din 2016, notează digi24.ro.

Deputatul PSD, care se afla în maşină alături de fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, spune că autoturismul său a fost cumpărat în 2015 de la un bărbat din judeţul Galaţi şi se află la a doua înmatriculare în România. În plus, parlamentarul de Botoşani menţionează că a ieşit cu maşina respectivă în fiecare an din România, însă niciodată nu a avut probleme la frontieră, precizând că este prima deplasare cu ea în Republica Moldova.

„La ieşirea din ţară, vineri, nu au fost probleme. La întoarcere, sâmbătă, pe data de 16 decembrie, mi s-a reţinut maşina. Această maşină a fost cumpărată în 2015 şi era înmatriculată în România. Am cumpărat-o de la cineva din Galaţi, după un anunţ pe un site de vânzări maşini. Am înmatriculat-o pe numele meu şi totul a fost în regulă”, a precizat pentru Agerpres Dan Şlincu. Acesta arată că se va îndrepta împotriva persoanei care i-a vândut maşina, pe care o suspectează de rea-credinţă.

Continuarea aici

Powered by
ns.fm
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!