Fotbal. România – Armenia 1-0, o victorie cât o umilință

România a învins chinuit Armenia, la București, vineri, pe Arena Națională. Golul, marcat în prelungirile meciului de Maxim (minutul 91), n-a stins scandările publicului ”Demisia, Demisia”, nu numai a selecționerului Daum, ci a întregii conduceri care diriguiește prost fotbalul românesc, ajuns într-o poziție umilitoare. Naționala noastră de fotbal a scăpat norocos de două ocazii de gol ale oaspeților în prima repriză și n-a reușit nimic sau mai nimic după ce adversarii au rămas în zece oameni, în repriza secundă, după o eliminare și o lovitură de pedeapsă de la 11 metri pentru ai nostri pe care am irosit-o prin Stancu. Chiar și cu această victorie norocoasă, șansele de calificare ale naționalei României sunt nule sau aprope nule. Jocul naționalei României a fost plat, fără nerv, iar Armenia putea marca în prima repriză, jucând mai bine decât noi. Declarația de după meci a selecționerului ”suntem în progres” a sunat ridicol. Naționala noastră, esență a fotbalului din România, indică regres, cădere, neputință, platitudine.
AMPress