Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză
Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv.
Acțiunea vine după ce angajații din aparatul de lucru al Guvernului au declanșat joi un protest spontan prin care au întrerup lucrul timp de o oră.
Ei spun că protestează deoarece premierul le-a refuzat creșterea cu 30% a salariului de bază pentru eliminarea inechității salariale față de alți angajați din administrația publică.
„Salariile noastre n-au mai fost majorate de aproape un deceniu”, a declarat pentru HotNews.ro Noni-Emil Iordache, președintele Sindicatului.
„Atragem atenţia că orice demers sau tentativă de intimidare a salariaţilor care participă la acest protest vor fi tratate de către organizaţia noastră cu maximă celeritate, vor fi sesizate toate instituţiile abilitate să protejeze dreptul constituţional al salariatului de a protesta, inclusiv instituţii europene”, se spune într-un comunicat de joi al Sindicatului angajaților din Guvern.
Într-un memoriucătre premierul Ciolacu, aceștia au solicitat o majorare cu 30% a salariului de bază pentru eliminarea inechității și a discriminării din punct de vedere al salarizării în raport cu alte categorii de angajaţi din sectorul de activitate „Administraţie Publică”.
Continuarea aici