“De azi, Ponta e oficial un hoț. Să nu uităm cum Ponta, din postura de premier, a schimbat componența tuturor comisiilor ministerului educației pentru a scăpa. Un asemenea personaj nu mai trebuie să aibă niciodată o funcție publică”, a declarat pentru Edupedu.ro fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu.
Victor Ponta a pierdut marţi definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul cu Ministerul Educației. Ponta a contestat ordinul emis de ministrul Mircea Dumitru prin care acesta îi retrăgea, în 2016, titlul de doctor.
Contactat de Edupedu.ro, Daniel Funeriu a afirmat: “Firesc ar fi ca toate partidele să îi ceară demisia din Parlament. Cele care nu o fac sunt părtaşe la frauda intelectuală“.