Gabriela Firea, detalii despre protocolul electoral semnat cu PNL
Preşedinta PSD Bucureşti, Gabriela Firea, şi preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, au semnat protocolul de colaborare pentru alianţa electorală la alegerile locale între cele două organizaţii politice din Capitala.
Este un prim pas pentru formarea echipelor comune PSD-PNL în consiliile locale ale celor şase sectoare şi în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Întrebată care este efectul semnării acestui protocol, Gabriela Firea a spus:
“Acest protocol pe care l-am semnat parafează alianța la nivelul Municipiului București a PSD și a PNL prin filialele lor. Asta înseamnă o colaborare în Consiliul General și realizarea unei liste comune de candidați pentru Consiliul General. Acest protocol a fost semnat de toți președinții de la sectoare, PSD-PNL care, de asemenea, vor avea liste comune la Consiliile Locale.
Ne propunem o colaborare pentru proiectele importante ale Capitalei, transport, poluare, trafic, educație, sănătate, cultură, etc”, a spus Gabriela Firea, potrivit antena3.ro.
Întrebată dacă PSD și PNL îl susțin suficient pentru Primăria Capitalei pe Dr. Cîrstoiu, Firea a spus:
“Categoric filialele PSD și PNL susțin candidatura, decizia politică care a fost luată ne-am însușit-o cu toții. Dl. doctor Cătălin Cîrstoiu a fost invitat la toate cele șase sectoare, atât la PSD și PNL.
Discuții au fost și vor fi. Este greu într-un timp atât de scurt să se asimileze atât de multă informație și este evident și dificil să se ardă niște etape în sensul cunoașterii în profunzime.
Ce este esențial, și anume suportul, acesta există.
Trebuie să fim realiști, dacă nu există această colaborare între candidat și managementul campaniei, nu este un rezultat dorit, dar nu s-a pus problema.
Dacă mă întrebați pe mine, este foarte târziu să retragi un candidat din cursă cu atât de puțin timp înainte de declanșarea oficială a campaniei.
Daca îl retragi, cine va candida? Nu are cine să intre în campanie cu o lună înainte”, a mai precizat Gabriela Firea, la Antena 3 CNN.