Geoană: NATO își face datoria. Protejează statele membre, inclusiv România

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, spune despre situația dintre Rusia și Ucraina, că alianța va proteja statele membre.

“În primul rând suntem într-un proces de intensă consultare în interiorul alianței în contextul agresiunilor agresive pe care Federația Rusă le execută în și în jurul Ucrainei. De aceea, președintele american a avut consultări cu aliații din NATO, în mod evident, ieri după cum știm a avut o întâlnire cu formatul București 9 (Bucharest 9) și evident acest dialog permanent la nivelul alianței este foarte, foarte important”, a declarat Mircea Geoană, într-un interviu acordat lui Cătălin Radu Tănase, la Știrile PRO TV.

Secretarul general adjunct al NATO a precizat că, vineri, a mers la Paris pentru a vorbi aliații francezi, iar vineri seara la sediul NATO va merge noul cancelar german, Olaf Scholz.

Distribuie prietenilor

“Este absolut normal că alianța să își facă datoria. Pe de o parte să arătăm un front unit al întregii alianțe și al NATO și UE cu privire la acțiunile agesive ale Federației Ruse. Facem apel la Federația Rusă pentru dezescaladarea și detensionarea situației și, de asemenea, am salutat faptul că președintele Biden a avut dialog cu președintele Puțin. Este un lucru bun. Dialogul face parte din acest timp de arsenal pe care îl avem la dispoziția noastră. Revenind la subiectul discuției de ieri (joi – n.red.) dintre președintele american și președinții țărilor de pe flancul estic este evident că NATO face ceea ce scrie în codul nostru genetic. Să protejăm întreaga alianță, toate națiunile aliate, cei un miliard de cetățeni care trăiesc în țările NATO și în cazul de față pe cei care sunt, ca și România, pe flancul estic al alianței. De aceea, apărare și descurajare, dar și dialog reprezintă răspunsul pe care NATO în mod perseverent și în aceste zile foarte complicate îl încurajează și, de aceea, sunt convins că atât pentru protejarea intereselor aliate, pentru întărirea posturii noastre de descurajare și apărare vom merge înainte pe această direcție, dar in același timp încurajăm dialogul cu Federația Rusă și încurajăm găsirea unor soluții care să permită detensionarea unor situații care ne preocupă pe toți”, a încheiat Mircea Geoană.