Giorgiana Radu: Divide et impera

giorgiana 1

Proverbul latin – expresie atribuită lui Filip al II-lea, rege al Macedoniei (382-336 î.Hr.), descriind politica sa împotriva orașelor-state grecești – tradus în limba română „Dezbină și stăpânește” , se potrivește mănușă trandafirilor roșii ai politicii autohtone. Acest principiu pare să ghideze strategia PSD în câștigarea oricărui scrutin electoral. Dezbinarea nu a țesut-o doar în taberele adverse, ci și în propria ogradă. PSD-Dragnea are în coastă PSD-Ponta. Sigur că cel dintâi e mai numeros, dar când vine vorba de voturi și de putere, niciun junghi nu e de ignorat, mai ales pe fondul problemelor medicale din ultimul timp ale liderului suprem.

Dezbinarea ia amploare, întinzându-se ca o pecingine greu de controlat. Guvernul PSD, prin acțiunile sale, din ultima vreme mai ales, a creat discordie chiar și între principalele instituții de la Bruxelles. În timp ce Parlamentul European o vrea pe românca Laura Codruța Kovesi în fruntea Parchetului European, Consiliul UE se opune pe motiv că țările membre n-ar trebui să se implice în bucătăria politică a celorlalte.

Victimă colaterală a Executivului Dragnea este și Tăriceanu. Fiind părtaș activ, mestecând deopotrivă cu colegul de coaliție, în terciul justiției, rezultat al ordonanțelor și paraordonanțelor, riscă excluderea ALDE din grupul european. Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când suntem în prim-planul discuțiilor „din lumea bună” a Europei, a Occidentului, dăm corigența într-un domeniu sau altul, și niciodată nu apărem ca premianți. Noroc cu elevii noștri care ne mai salvează onoarea, obținând performanțe remarcabile la olimpiadele internaționale.

Acasă, PSD a reușit și dezbinarea familiilor. Deunăzi, auzeam la un post de radio mărturisirea tristă a unui fiu de preot. „Cred că am să merg din ce în ce mai rar sau deloc, să-mi vizitez părinții. Toate discuțiile cu ai mei, în special cu tata, se termină prost. Inevitabil, ajungem la politică și mi-l laudă pe Dragnea și guvernarea PSD. Au mărit pensiile, salariile. Iohannis n-a făcut nimic și nici măcar nu e român!”, redă tânărul spusele tatălui, care, prins în mrejele social-democrate, nu-i dă șansa să argumenteze falsa bunăstare adusă de majorările veniturilor. Și astfel de cazuri sunt multe, dar Liviu Dragnea nu-și face griji. Știe el ce știe!

Chiar dacă un sondaj IMAS, realizat la inițiativa Europa FM, cu privire la alegerile europarlamentare din 26 mai, situează PSD-ul în urma PNL-ului, ceea ce rar s-a întâmplat, Dragnea se declară liniștit. Pe ce se bazează?
„În sondajul din inimile românilor stăm bine”, spune el, răscolind sentimente, apelând bătăile de cord ale mulților asistați social care acoperă trei sferturi din satele patriei. Să fie așa sau…?

Parteneri