A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Giorgiana Radu: „Iohannis, cel mai tare președinte”

1 638

Pe ultima sută de metri, campania electorală pentru alegerile prezidenţiale îi scoate din ce în ce mai des în poze televizate, pe înscrișii în cauză. Desigur, mai toate aparițiile sunt poleite cu zâmbete, aplauze, urale. Astăzi, de pildă, într-un astfel de cadru, am aflat ceva ce nu știam. „Klaus Iohannis este cel mai tare președinte”. Deși se află la Cotroceni de cinci ani, n-am aflat acest lucru până când, sâmbătă, la Școala de Vară a junilor PNL, o tânără liberală a glăsuit răspicat, pentru toți aceia care, ca și mine, n-au știut. Trebuia să aflăm, măcar acum în al doisprezecelea ceas, să știm ce votăm în noiembrie.


APRECIAZA ARTICOLUL !

Doar că spusele ei nu prea se nimeresc pe potriva faptelor. Că Iohannis este moale, n-am crezut niciodată, că doar nu e alcătuit din plastilină, dar nici tare în fapte mărețe nu s-a căznit să se arate. Încearcă să facă acest lucru de vreun an încoace. Nu știu însă dacă îi și iese. E ușor să fii tare când mergi în fieful tău, când ești primit cu ovații și laude în exces.
Toți politicienii, în campaniile electorale, merg acolo unde li se așterne covorul roșu. Le-aș sugera să lase deoparte România cosmetizată și să meargă în cea reală, în cea dureroasă. Sigur că primirea lor n-ar fi una la fel de călduroasă, dar voturile vin și de acolo. Și acei oameni sunt reprezentați tot de domniile lor. Să meargă pentru o zi în sătucurile uitate până și de Dumnezeu. Să stea o zi în spitale, să vadă greutățile întâmpinate de pacienți și medici deopotrivă. Să aibă curajul să dialogheze cu oamenii obișnuiți, nu cu cei plătiți să le strângă mâna și să-i felicite pentru cât de bine conduc ei țara.

Klaus Iohannis, ca și alți politicieni promit o Românie normală. Ce înseamnă normală? Oamenii nu mai știu să facă diferența între normal și anormal. După 1989 cetățenii acestei țări au crezut că vor trăi normal. Nu a fost așa!

În precedenta campanie electorală ați promis normalitate, domnule Iohannis. Dacă v-ați fi ținut de cuvânt, dumneavoastră dimpreună cu ceilalți politicieni, astăzi n-am fi discutat despre tragedia Caracal, despre numeroasele mușamalizări în cazuri de corupție, crime și violuri. Acum ne promiteți din nou o Românie normală în vremuri strivitor anormale.

Arătați-ne prin propriul exemplu. Dacă șpaga (ce cuvânt odios!), nepotismul, sunt cele care primează în politică și în toate instituțiile statului, e greu să trăiești într-o țară normală.
Când mergi la medic și se comportă „normal”, primul gând e că acesta este semnul că trebuie să te cauți în portofel, deși el doar își îndeplinește atribuțiile. Sau dacă un funcționar e din cale afară de amabil, te gândești că ești privilegiat și atunci va trebui să-i oferi o „atenție”. Normalul îl percem ca fiind ceva nefiresc.

Nu suntem obișnuiți să trăim normal din vina politicienilor. Un politician, aparent distant de politică, dar vârât cu totul în ea sunteți și dumneavoastră, domnule Iohannis, că nu ați apărut din solul selenar, ci tot din fertilul pământ dâmbovițean.

Normalitatea nu se instalează peste noapte. Așadar, începeți procesul cu dumneavoastră. Dați-ne exemplul normalității și atunci, cu siguranță, lucrurile vor intra pe făgașul dorit. Altfel, cuvintele se pierd. Trece peste ele vântul finalului de campanie, apoi se așterne praful uitării, până – nu-i așa? – la următorul scrutin electoral, când toți politicienii, fără excepție, își aduc aminte de noi, plebea votantă.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. zen spune

    Pentru aceasta tanara, a fi „tare”, inseamna a te balacari precum face iohannis! Pariez ca nu stie ce inseamna democratia, anarhia, constitutia tarii, demnitatea, care sunt atributiile unui presedinte, ale guvernului, parlamentului, opozitiei, justitiei si chiar pe cele ale cetateanului de rand. Iohannis nu a iesit de 5 ani din campania electorala, nici macar el nu stie ce inseamna sa fii presedintele unei tari! Se complace in a fi vesnic in „opozitie” si in a fi „analfbet functional” – o expresie care ii place f mult si-i mai plac excursiile pe banii statului – tare, nu!?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More