Giorgiana Radu: Un virus despică universul uman în două

Iscat din furtunile galaxiei, coronavirusul, abătut asupra planetei, își continuă ascensiunea. Ne-a împărțit în două categorii care au ajuns să se urască. Unii cred că e teorie a conspirației (”teoriile” nu ucid!), iar alții înțeleg virusul ca pe un pericol care atentează la viața lor și a celor apropiați. Ambele categorii, cea a conștienților și cea a inconștienților, ambele suspectându-se reciproc de ignoranță, și-au anexat susțineri politice la vedere pe care suie o nouă ideologie – cea iscată de enigma letală.

Purtăm, de câteva luni, un război, nu doar cu virusul, ci și cu limitele noastre. Un război, în care armele deși nu sunt la vedere, puterea le e cu mult amplificată. Ne dăm, uneori, iluzia unei vieți normale, cărând în același timp un uriaș bagaj de temeri și îngrijorări. Privim cu incertitudine viitorul, suntem circumspecți cu cei din preajmă, strănutul a devenit motiv de alarmă națională. Semnul întrebării domină.

Alegerile se apropie. Cum mitingurile și adunările sunt restricționate, campaniile electorale se țin și ele pe spinarea coronavirusului. Masca e laitmotiv. Avertismentul medical – atentat la libertate. La libertatea de a muri.

Distribuie prietenilor

Partidele și partidulețele sunt într-o forfotă continuă, cum e și firesc. Desigur, nu pentru cetățeni. Trădările sunt cum au fost mereu. Traseismul va fi întotdeauna la modă. Doar electoratul s-ar putea ajusta în această perioadă.

E un an complicat. Deznodământul lui depinde și de noi. Pe toate planurile. Opțiunea e a fiecăruia, chiar dacă, neîndoielnic, consecințele sunt suportate de marea masă.

Sănătatea e cea care trebuie să primeze, deși zilele acestea nu prea s-a văzut îngrijorare față de ea în comportamentul multora dintre conaționalii noștri. Pentru unii distracția e totul. Pentru alții votul. Fiecare, cu ce-l „doare”. Mai departe vom vedea. De va fi, sănătoși le-om duce toate și neapărat, răbdători, fiindcă pare a fi o calitate, nu neapărat de lăudat, a neamului nostru.