Grevă japoneză în prima zi de şcoală

Aproximativ o sută de învăţători care predau în trei unităţi de învăţământ din Timişoara, care au clase primare cu predare în limba maghiară şi germană, au organizat o grevă japoneză, luni, în prima zi de şcoală.

100 de învăţători din Timişoara au organizat o grevă japoneză în prima de zi de şcoală, nemulţumiţi de o ordonanţă care prevede că învăţătorii de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale nu mai pot preda şi Limba Română, notează Mediafax.
Astfel, dascălii au participat la festivităţile de deschidere a noului an şcolar purtând banderole albe pe braţe.
Învăţătorii sunt nemulţumiţi de faptul că, la sfârşitul lunii august a fost dată o ordonanţă de urgenţă potrivit căreia dascălilor de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale nu li se mai permite să susţină şi orele de Limba Română.

O asfel de grevă japoneză a fost organizată la Colegiul Naţional Bănăţean, unde funcţionează câteva clase cu predare în limba germană, la Liceul Teoretic “Bartok Bela”, cu predare în limba maghiară, şi la Liceul Teoretic “Nikolaus Lenau”, cu predare în limba germană.