AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Grindeanu, despre negocierea portofoliilor la rotaţia premierilor: Avem un acord semnat, de acolo se pleacă

 

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, despre negocierea portofoliilor la rotaţia premierilor din luna mai, că partidele din coaliţie au semnat un acord în urmă cu mai bine de un an şi de acolo se pleacă, dar dacă se va considera de toate părţile semnatare ale acelui protocol că poate fi îmbunătăţit, pentru buna funcţionare a Guvernului, acest lucru va fi făcut.

”Avem un acord semnat în urmă cu un an şi ceva, acel acord spune diverse lucruri. (..) Deci de acolo se pleacă. Dacă în schimb se va considera de toate părţile semnatari ai acelui protocol că poate fi îmbunătăţit acel protocol semnat în noiembrie 2021, şi PSD, şi PNL, şi UDMR şi minorităţile că acel lucru poate fi îmbunătăţit pentru buna funcţionare a Guvernului, acest lucru va fi făcut”, a declarat ministrul Transporturilor, într-o conferinţă de presă, potrivit news.ro.

Grindeanu a continuat: ”Dar deocamdată plecăm de la acel protocol semnat în noiembrie 2021”.

Întrebat dacă PSD va iniţia o astfel de discuţie, pentru îmbunătăţirea protocolului de guvernare, Grindeanu a răspuns: ”Mai avem până atunci, o să vedem”.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!