AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Guvern: Pacienţii asimptomatici sau cu forme uşoare de COVID-19, monitorizaţi de medicii de familie

 

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care pacienţii asimptomatici sau cu forme uşoare de COVID-19 vor fi monitorizaţi şi asistaţi medical de către medicii de familie, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

“A fost adoptată o ordonanţă de urgenţă în ceea ce priveşte tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19 asimptomatici sau cu forme uşoare. În această privinţă au fost reglementate procedurile de monitorizare a acestor pacienţi de către medicii de familie, astfel încât să fie redusă presiunea pe sistemul sanitar de urgenţă şi, în acelaşi timp, să fie implicată această zonă de servicii furnizate de medicii de familie în sprijinul pacienţilor şi în vederea efectuării acelor tratamente şi furnizării asistenţei medicale necesare acestor pacienţi. Practic, pacienţii infectaţi cu coronavirus, pacienţii asimptomatici vor fi monitorizaţi şi asistaţi medical de către medicii de familie, iar, în această privinţă, medicii de familie vor avea posibilitatea, potrivit acestei ordonanţe de urgenţă, să deconteze aceste prestaţii medicale în sumă de 105 lei pe caz din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”, a spus Ionel Dancă, vineri, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

Totodată, a adăugat el, medicii de familie vor putea elibera certificatele necesare pacienţilor pentru concediile medicale aferente acestei perioade, când aceştia se află în carantină sau în izolare.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!