• Home
  • Prima
  • Guvernul României salută adoptarea Declarației de la Roma, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la semnarea Tratatului fondator al UE

Guvernul României salută adoptarea Declarației de la Roma, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la semnarea Tratatului fondator al UE

guvern 1

Guvernul României salută adoptarea, sâmbătă, la Roma, a Declarației care înnoiește angajamentul celor 27 de state membre față de obiectivul unității și coeziunii europene, față de valorile și libertățile fundamentale care stau la baza construcției comunitare.
„Declarația de astăzi, semnată exact în sala în care, acum 60 de ani, era parafat istoricul tratat care a pus bazele Uniunii Europene, este posibilă doar pentru că statele membre au rămas unite și au găsit soluții comune la probleme comune. Aceasta este calea care a asigurat succesul proiectului european în tot acest timp”, a declarat prim-ministrul Sorin Grindeanu, potrivit unui comunicat al Executivului.

„De aceea, Uniunea rămâne cadrul în care România, alături de celelalte state membre şi instituțiile comunitare, va acționa pentru apărarea intereselor şi a priorităților noastre comune. Vom contribui, ca stat membru, dar și ca țară deținătoare a președinției Consiliului UE în semestrul I din 2019, la continuarea integrării și la aprofundarea cooperării între statele membre, pentru a menține pacea, democrația, stabilitatea și securitatea în Europa”, a mai precizat premierul României.
„Guvernul României își exprimă încrederea că, în cadrul procesului de reflecție privind viitorul uniunii Europene, care se va derula în perioada următoare, cele 27 de state membre vor avea în vedere, în linia Declarației de la Roma, protejarea realizărilor de până acum ale Uniunii – integritatea pieței interne, libertățile și valorile europene, inclusiv libera circulație a persoanelor și lucrătorilor, politica de coeziune, zona euro sau întărirea acțiunii Uniunii în vecinătate, atât la est, cât și la sud. Trebuie să continuăm, fără diviziuni și fragmentări în interiorul UE, aceste politici în beneficiul cetățenilor, care reprezintă „amprenta” modelului european de integrare. România rămâne pe deplin angajată să lucreze pentru a pune în aplicare direcțiile de acțiune convenite prin Agenda de la Roma, în sensul consolidării Uniunii. La 10 ani de la aderare, România are capacitatea și resursele de a aduce o contribuție substanțială în acest proces”, mai arată conunicatul citat.

AMPress

Parteneri