Trecerea la ora de iarnă presupune aprinderea luminilor în casă mai devreme în perioada aceasta din an, astfel că probabil te aștepți la un consum mai mare de energie electrică. Bineînțeles că atunci când vine vorba despre economie, aceasta nu ar trebui avută în vedere doar acum, ci mereu, astfel încât să eviți facturile mari.
Cum livingul este una dintre cele mai mari încăperi ale unei locuințe, aceasta are nevoie fie de mai multe corpuri de iluminat, fie de unul singur, dar mai puternic. Așadar, economisirea în această cameră ar putea avea un impact pozitiv asupra consumului întregii case. Mai jos, poți descoperi 3 soluții care să te ajute în acest demers.
Cum poți ilumina livingul astfel încât să reduci consumul de electricitate
1. Lumânările – o soluție inedită și ecologică
Lumina naturală este cu siguranță cea mai bună metodă de a economisi energie electrică, însă atunci când se lasă seara, lumânările ar putea reprezenta una dintre cele mai accesibile soluții în acest sens. Mai mult de atât, cu ajutorul acestora nu vei plăti deloc în plus la factura de electricitate.
Acum există atât de multe soluții care te pot ajuta nu doar să economisești curent, ci care să îți înfrumusețeze și casa. Printre acestea poți alege seturi de lumânări în recipiente pentru locuința ta, nu doar pentru living, astfel încât să creezi o aură de intimitate în orice cameră dorești. La myricandles.ro ai la dispoziție o mulțime de produse naturale handmade, astfel încât ai de unde alege.
2. Lămpile cu picior înalt pot fi puse în diferite colțuri ale camerei
O altă soluție de a economisi energie electrică este ca în locul lustrei sau a candelabrului clasic cu mai multe brațe și becuri să alegi două sau trei lămpi cu picior înalt pe care să le pui în colțurile în care ai nevoie de lumină. Astfel, o poți ține aprinsă pe cea din locul pe care îl vrei iluminat, în timp ce restul pot rămâne stinse. În acest fel, poți economisi curent în mod inteligent, dar te poți bucura și de confort.
3. Aplicele de perete folosite cu becuri economice
Pe fondul anunțării creșterii facturilor la energie și încălzire ale căror efecte sunt deja vizibile, becurile economice rămân una dintre cele mai viabile soluții în cazul scumpiri curentului electric. Acestea pot fi folosite cu aplice plasate pe pereții care au nevoie de lumină, astfel încât să le poți aprinde doar în locurile în care ai nevoie, ca și în cazul lămpilor cu picior.
Atunci când vrei să economisești energie electrică ai mai multe opțiuni, iar cele de mai sus pot fi adaptate atât camerelor mici, dar și celor mari. Fie că alegi varianta inedită și romantică a lumânărilor, fie cea a becurilor economice, acestea reprezintă soluții pe termen lung care pot fi adaptate oricărui tip de locuință.
Sursă foto: Pixabay.com