• Home
  • În loc de „Buni zori!”. Adio versuri mălăețe

În loc de „Buni zori!”. Adio versuri mălăețe

adio versuri mălăețe
de acum metaforele mele
nu vor mai plăti pensie alimentară stelelor

m-am dat cu viața poeziei
în mâna tramvaielor,
sorcovesc trotuarele
iubesc stâlpii de înaltă tensiune
bătuți de-o funingine violetă,
priza, tripluștecher
(căruia îi voi dedica o poezie separată)
mașina de stors fructe,
cuiele de 5,
viața gloduroasă a semenilor mei
care tropăie
pe suprafața planetei
din zori și până seara
ca pe o plită încinsă

adio romantism stelar
intru cu buldozerul în rândul lumii
(Lucian Avramescu, din volumul „Nu cer iertare II”)

Parteneri