Număr zilele și nu mai am ce număra,
Doar mâine nu-i poimâine îmi spune cineva
Când se va arăta la față ca un ou, ca un înger cu halou
Glob de aur în brad, Anul Nou

Sunt la mine acasă mereu
Stau înăuntru, altfel locuiesc pe acoperiș
De unde văd la un lat de palmă stelele lui Dumnezeu
Cu care dialoghez pe furiș

Acasă e un cuvânt pe care
Ca un cioban din Miorița, unul, oricare
L-a inventat pentru el acum o mie de ani
Pentru a primi copiii care-i spun ”La mulți ani!”

Acasă am pus cuvinte frumoase pe pereți
Le-am bătut în cuie ca pe niște icoane
Și am mai pus iubire în lăzi, în mobilier
Și ca pe ciorbă uneori, în castroane

Anul Nou e firește, o minciună frumoasă,
Anul Nou ține continuu, și e de-o vârstă cu bătrâna mea casă

În acasă te naști, în acasă țipi în vis uneori
În cuvântul acasă îți faci sălaș ca Iisus în iesle
Când te naști și, dacă ai noroc să nu te afle pe drumuri, când îți vine rândul să mori.

(Lucian Avramescu, 29 decembrie 2019, Sângeru)