tot ce ating devine brusc iubire
tot ce-am uitat devine rug ceresc
cu dalta unui pix fugind pe-o coală
eu inventez statui care iubesc

sunt salahorul lunii în eclipsă
parbrizul ei îl lustruiesc mereu
îl șterg în fiecare noapte cu poeme
până la rază și la minereu

extras dintr-o pădure de mesteceni
întemnițat pe viață-n cel ce sunt
eu sunt uzina molotov care produce
incendii de iubire pe pământ

doamnele mele, vă iubesc în versuri
(alții vă pun fără vreo vorbă jos)
eu vă proclam întâi și-ntâi regine
și-i modul meu de-a vă minți frumos

(Lucian Avramescu, din volumul „Bună seara, iubito II”)