Sunt Floriile – cum nu știți? -, cele cu smicele de salcie,
Micuța candelă a speranței stă aprinsă de-aseară
A intrat Iisus în Ierusalim
Călare pe asin, mulțimea îl aclamă pe cel pe care tot ea îl omoară

Au înflorit toți pomii, chiar și cei uscați, dintr-o dată
Smicele de salcie stau atârnate la uși
Speranța dă fuga de la o odaie la alta
Paturile sunt nedesfăcute, pe ele au ațipit cândva părinți sau mătuși

Sculați-vă, s-a făcut târziu pe pământ
Voi cei refugiați în sicrie
Dumnezeu și-a lăsat răstignit Fiul
Doar pentru a-i da prilej să Învie

Ai vreun Florin, vreo Florică
N-o vizita cu masca pe figură
Spune-i, că așa e acum sorocit,
De la distanță ”La mulți ani!”, prin antifonata ta gură

Gata, am încheiat repriza de plâns
Curând se va face ziuă afară
Luați din bucate, mamă și tată,
Vagoanele cu deznădejde nu mai opresc la noi, în gară

Mâncați și beți, vinul e sângele meu,
Catolicii deja se veselesc și spun Cristos a înviat!
Noi mai așteptăm nițel, azi mâncăm peștii pescuiți de Petru
Ouăle sunt încă în găini și n-au fost puse la colorat.

Floriile, ce frumos sună,
Ca o odă compusă pentru bucurie
Răsar zambile din pereții caselor de ani și ani părăsite
Au sosit rândunele, iar berzele desenează un zbor larg peste câmpie

La mulți ani, iubito, dormi, știu că nu te cheamă Florica
Dar ce contează, să-ți schimb o zi numele, nu e o caznă mare
Fiindcă azi, toate femeile de pe pământ,
Indiferent cum se numesc, poartă nume de floare

(Lucian Avramescu, 12 aprilie 2020, Sângeru)