Poate că mâine, sau mai devreme chiar,
Aș putea muri
Spuse îngerului păzitor muritorul din mine,
Poate că mâine, ceea ce nu cred,
Aș putea învăța să urăsc oamenii,
Dar oamenii stau cu mine la taifas,
Unindu-ne încrederea că moartea vine târziu
Atât de târziu încât ne-a băgat în cap iluzia nemuririi

Poate că mâine, sau mai devreme chiar,
Aș putea muri,
Ceea ce azi nu mă împiedică să lupt
Pentru fiecare petec de lumină la care am dreptul
Și să iubesc
Chiar dacă iubirea poate fi iluzia eternității

Luna coboară pe acoperișuri
Noaptea slefuiește pietrele cu postavul ei
Scrisul mă apără de demonul singurătății
Ceilalți au adormit înainte ca somnul meu să apară
Toate au rânduiala vieții la care subscriu
Doar sus, stelele cheamă
Cu nótele lor muzicale, simțurile
Care ar trebui să audă aria vieții care dăinuie

Poate că mâine, sau mai devreme chiar,
Aș putea muri,
Spuse îngerului păzitor muritorul din mine,
Poate că mâine, ceea ce nu cred,
Aș putea învăța să urăsc oamenii,
Dar oamenii stau cu mine la taifas
Și iubirea pune mânia mea la pământ
Și iubirea triumfă
Oriunde ar fi
Oriunde aripa ei se arată

(Lucian Avramescu, 17 septembrie 2018, Sângeru)