INS: România scade în continuare, numărul morților fiind mai mare ca al nou-născuților

România a înregistrat un spor natural negativ în luna august 2018, faţă de luna precedentă, în condiţiile în care numărul decedaţilor a fost mai mare cu 1.430 de persoane faţă de cel al născuţilor-vii, informează Institutul Naţional de Statistică printr-un comunicat remis, ieri, AGERPRES și citat de Ziarul Prahova.
Astfel, în luna august 2018 s-a înregistrat naşterea a 19.033 de copii, cu 890 mai mulţi copii decât în luna iulie 2018. Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna august 2018 a fost de 20.463, cu 311 mai multe decât în luna iulie 2018.
Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna august 2018, a fost de 98, în creştere cu 14 faţă de luna iulie 2018. Pe de altă parte, în luna august 2018, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 22.806 de căsătorii, cu 4.171 mai multe decât în luna iulie 2018. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.269, cu 58 mai multe decât în luna iulie 2018.
Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 1.737, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 98 mai mare.
Sporul natural a fost negativ atât în luna august 2018 (-1.430 persoane), cât şi în luna august 2017 (-3.069 persoane). Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 8 mai mic în luna august 2018, decât cel înregistrat în luna august 2017.
Numărul căsătoriilor a fost, în luna august 2018, cu 906 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 645 divorţuri mai multe în luna august 2018, decât în luna august 2017.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.